9 definiții pentru citeț (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

citéț, ~eáță [At: MARDARIE, L. 4430 / V: cet~ / Pl: ~i, ~e / E: citi + -eț] 1-2 smf, a (Rar) Cititor (1-2). 3 sm (Bis) Persoană din cler care, prin hirotonisire, se face demn de a citi din cărțile sfinte. 4 a (D. scrisul de mână, texte, manuscrise) Care se poate citi ușor Si: (înv) deslușit, lizibil.

CITÉȚ1 ~i m. înv. Slujitor bisericesc care citește texte religioase în timpul serviciului divin. /<sl. țitici

citeț a. ce se poate lesne citi: scrisoare citeață. [Slav. ČĬTĬȚĬ]. ║ m. cititor în biserică, anagnost.

citéț s. (vsl. čitĭcĭ, cititor). Vechĭ. Cititor în biserică, anagnost. Azĭ. Adj., f. -eață. Legibil, ușor de citit: litere citețe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

citéț2 (înv.) s. m., pl. citéți

citéț s. m., pl. citéți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CITÉȚ s. v. anagnost, cititor.

citeț s. v. ANAGNOST. CITITOR.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

citéț, citeți s. m. Treaptă a clerului inferior, amintită încă din sec. 2, care avea sarcina să citească (uneori să cânte) lecturile biblice, cu excepția pericopelor evanghelice; lector, anagnost. [Var.: cetéț s. m.] – Din citi + suf. -eț.

Intrare: citeț (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • citeț
  • citețul
  • citețu‑
plural
  • citeți
  • citeții
genitiv-dativ singular
  • citeț
  • citețului
plural
  • citeți
  • citeților
vocativ singular
  • citețule
  • citețe
plural
  • citeților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)