citeț, ~eață [At: MARDARIE, L. 4430 / V: cet~ / Pl: ~i, ~e / E: citi + -eț] 1-2 smf, a (Rar) Cititor (1-2). 3 sm (Bis) Persoană din cler care, prin hirotonisire, se face demn de a citi din cărțile sfinte. 4 a (D. scrisul de mână, texte, manuscrise) Care se poate citi ușor Si: (înv) deslușit, lizibil.

CITEȚ¹ ~i m. înv. Slujitor bisericesc care citește texte religioase în timpul serviciului divin. /<sl. țitici

citeț a. ce se poate lesne citi: scrisoare citeață. [Slav. ČĬTĬȚĬ]. ║ m. cititor în biserică, anagnost.

citéț s. (vsl. čitĭcĭ, cititor). Vechĭ. Cititor în biserică, anagnost. Azĭ. Adj., f. -eață. Legibil, ușor de citit: litere citețe.

citeț² (înv.) s. m., pl. citeți

citeț² (înv.) s. m., pl. citeți

citeț s. m., pl. citeți

CITEȚ s. v. anagnost, cititor.

citeț s. v. ANAGNOST. CITITOR.

citeț, citeți s. m. Treaptă a clerului inferior, amintită încă din sec. 2, care avea sarcina să citească (uneori să cânte) lecturile biblice, cu excepția pericopelor evanghelice; lector, anagnost. [Var.: ceteț s. m.] – Din citi + suf. -eț.