ciorpac sn [At: DRĂGHICI, ap. TDRG / Pl: ~ace / E: rs черпакь, чорпакь] (Reg) 1 Lingură cu coadă lungă folosită la stână Si: polonic. 2 (Pex) Unealtă de pescuit făcută dintr-un săculeț de plasă cu coadă și folosită la scoaterea din apă a peștelui Si: minciog. 3 Strecurătoare pentru strecurat brânza.

CIORPAC, ciorpace, s. n. 1. (Regional) Unealtă de pescuit, formată dintr-un săculeț, de plasă prins de un cerc de sîrmă, prevăzută cu coadă de lemn; mincioc. Se născuse pe apă, crescuse pe apă, învățase să mîie luntrea, să tragă cu ciorpacul, să spele puntea și să lege odgonul. DUNĂREANU, N. 100. Moșneagul... mereu lasă ciorpacul în apă și mereu îl scoate. DUNĂREANU, CH. 83. 2. Căuș cu coada lungă, linguroi folosit mai ales la stînă.

CIORPAC ~ce n. 1) Căuș cu coadă lungă. 2) Lingură mare de lemn. 3) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un săculeț de plasă prins de capătul unui băț; minciog. /<rus. țerpak

ciorpac n. Mold. 1. plasă de pescuit (în formă de sac); 2. căuș cu coada lungă. [Rus. ČERPAKŬ].

cĭorpác n., pl. e (rut. čerpák d. čérpati [pron. čórpati], a scoate apă saŭ din apă. V. cercală și pocerpesc). Chipcel, posfat, cîrlionț, un instrument pescăresc compus dintr’o plasă întinsă pe niște bețe curbe așezate cruciș și care se bagă în apă ca o lingură și se scoate îndată cu peștișoriĭ peste care a dat (Mold. sud). Tîrboc, mare lingură de plasă de scos din năvod peștele prins (Iași). Lingură mare de jintuit la stînă. Cofiță cu coada lungă de scos borhotu la fabrică (Bc). V. meredeŭ, chepcea, cĭorbalîc, rocĭ.

ciorpac (reg.) s. n., pl. ciorpace

ciorpac s. n., pl. ciorpace

ciorpac s. n., pl. ciorpace

CIORPAC s. v. crâsnic, minciog.

ciorpac s. v. CRÎSNIC. MINCIOG.

ciorpac (ciorpace), s. n. – 1. Vas pentru scos apă. – 2. Capcană de plasă. – 3. Strecurătoare. Rus. čerpak, čorpak, pol. czerpak (Cihac, II, 56), cf. mag. cserpák „pahar.” – Der. ciorpăi, vb. (a scoate un lichid; se spune în special despre zgomotul produs de lingură într-o farfurie de supă). Aceleiași rădăcini îi parține cirăpeală, s. f. (vas de scos apă), cuvînt înv., care provine din mag. cserép „pahar.”