8 definiții pentru ciofăire

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciofăire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: ciofăi] (Reg) Mod urât și neplăcut de a mânca.

ciofăia sf [At: DA / Pl: ~ieli / E: ciofăi + -eală] (Reg) Ciofăire.

ciofăì v. a mânca făcând sgomot [Onomatopee],

ciófăĭ saŭ cĭóflăi și -ĭésc v. intr. (imit. după huĭetu buzelor și al limbiĭ la porc și la oameniĭ necĭoplițĭ cînd mănîncă). Vest. Clefăĭesc.

cléfăĭ și -ĭésc, a v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CIOFĂI vb. v. clefăi, molfăi, plescăi.

ciofăi vb. v. CLEFĂI. MOLFĂI. PLESCĂI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciofăi (-ăesc, it), vb. – A face zgomot mîncînd. – Var. ciofoi, ciofăni, cioflăi, ciofoti. Formație expresivă, ca clefăi.Der. ciofăială, s. f. (zgomot produs cînd se mănîncă neglijent); ciorofeală, s. f. (noroi, mîl). Cf. cuvînt din dialectul din Canare care exprimă aceeași noțiune, chuchar.

Intrare: ciofăire
ciofăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciofăire
  • ciofăirea
plural
  • ciofăiri
  • ciofăirile
genitiv-dativ singular
  • ciofăiri
  • ciofăirii
plural
  • ciofăiri
  • ciofăirilor
vocativ singular
plural