8 definiții pentru ciofăire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ciofăire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: ciofăi] (Reg) Mod urât și neplăcut de a mânca.
ciofăială sf [At: DA / Pl: ~ieli / E: ciofăi + -eală] (Reg) Ciofăire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ciofăì v. a mânca făcând sgomot [Onomatopee],
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ciófăĭ saŭ cĭóflăi și -ĭésc v. intr. (imit. după huĭetu buzelor și al limbiĭ la porc și la oameniĭ necĭoplițĭ cînd mănîncă). Vest. Clefăĭesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cléfăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CIOFĂI vb. v. clefăi, molfăi, plescăi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ciofăi vb. v. CLEFĂI. MOLFĂI. PLESCĂI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ciofăi (-ăesc, it), vb. – A face zgomot mîncînd. – Var. ciofoi, ciofăni, cioflăi, ciofoti. Formație expresivă, ca clefăi. – Der. ciofăială, s. f. (zgomot produs cînd se mănîncă neglijent); ciorofeală, s. f. (noroi, mîl). Cf. cuvînt din dialectul din Canare care exprimă aceeași noțiune, chuchar.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |