CHILĂ², chile, s. f. Element principal de rezistență al osaturii unei nave, dispus pe axa longitudinală a fundului navei. – Din fr. quille.

chilă¹ sf [At: URICARIUL, ap. CIHAC, II, 49 / V: pi~ / Pl: ~le / E: tc klî] 1 Veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Țara Românească și cu circa 430 de litri în Moldova. 2 (Înv) Impozit care se plătea cu un anumit număr de chile de cereale. 3 (Îe) Cu ~ Cu nemiluita.

chilă² sf [At: NOVACOVICIU, C. B. 7 / Pl: ~le / E: nct] (Ban; csnp) Boccea.

chilă³ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 74/2 / Pl: ~le / E: vsl кула] 1 (Med; pop) Hernie. 2 (Îdt) Om de nimic.

CHILĂ², chile, s. f. Element principal de rezistență al osaturii unei nave, așezat pe axa longitudinală a fundului navei. – Din fr. quille.

CHILĂ³, chile, s. f. Piesă de rezistență așezată pe axa longitudinală a fundului unei nave, în exteriorul ei, de care se prind bordurile navei. – Fr. quille.

CHILĂ s.f. Piesă din axa longitudinală a unei nave, care, împreună cu carlinga centrală, constituie baza scheletului navei. [< fr. quille, cf. ol. kiel].

CHILĂ s. f. element principal longitudinal al osaturii unei nave, în partea inferioară, baza scheletului acesteia. (< fr. quille)

CHILĂ² ~e f. Element principal din osatura unei nave, dispus pe fundul acesteia în plan longitudinal. /<fr. quille

chilă (măsură de capacitate; parte a navei) s. f., g.-d. art. chilei; pl. chile

chilă (măsură de capacitate, parte a navei) s. f., g.-d. art. chilei; pl. chile

chilă (măsură, capacitate pentru cereale, parte a navei) s. f., g.-d. art. chilei; pl. chile

CHILĂ tub longitudinal pe axa de simetrie longitudinală a unui deltaplan, constituind elementul principal de rezistență.