chică sf [At: BIBLIA (1688) / V: cică / E: vsl кука] 1 (Pfm) Părul capului în întregime, crescut lung. 2 (Spc) Părul care cade pe ceafa sau până pe spate la bărbați și mai ales la fete. 3 (Pop; îe) A face cuiva ~ topor sau măciucă A lua pe cineva la bătaie. 4 (Pop; îe) A face cuiva morișcă în ~ A bate zdravăn pe cineva. 5 (Pop; îe) A fi tare de ~ A fi sănătos. 6 (Îae) A fi voinic. 7 (Îae) A fi gras. 8 (Îae) A fi bogat. 9 (Pop; îe) A se tărăgăi de ~ca dracului A se trage de păr (unul pe altul). 10 (Îae) A se lua la bătaie. 11 (Îae) A duce trai rău (bărbatul cu nevasta). 12 Păr străin purtat ca perucă. 13 (La animale) Părul din ceafă. 14 (Reg; la păsări) Creastă. 15 (Reg; la păsări) Bărbie (de găină). 16 (Bot; îc) ~ca-voinicului Plantă erbacee decorativă, cu flori albastre ca cerul, rar alburii Si: barba-boierului, borză, morăriță, nigeluță, paingăn, vergură-învelită (Nigella damascena). 17 (Îc) ~ca~bulgarului Plantă nedefinită mai îndeaproape.

CHICĂ, chici, s. f. 1. Părul capului considerat (altădată) în întregime; (astăzi, numai) partea lăsată să crească lungă pe ceafă sau pe spate la bărbați și (mai rar) la femei; plete. V. cosiță. Era un băietan frumos... cu chica în cîrlionți. GALACTION, O. I 66. Chica lui neagră ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui. ISPIRESCU, L. 229. De cine doru se leagă? – De-un voinic fără mustață, De fată cu chica creață. HODOȘ, P. P. 37. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau măciucă) sau a face (cuiva) morișcă în chică = a trage de păr, a părui; p. ext. a bate zdravăn (pe cineva). Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă și pîntecele cobză. CREANGĂ, P. 254. Beizadeaua scapă cu chica topor. GHICA, S. 40. Să nu-ți fac spetele strună Și chica măciucă. ALECSANDRI, P. A. 58. Lui jupînu Guliță i-am făcut o morișcă în chică. ALECSANDRI, T. I 312. 2. (Rar) Părul din ceafa animalelor; p. ext. ceafă. Vulpoiul sprinten ii sări în chică [lupului] și-l doborî. ODOBESCU, S. III 245. ♦ Penele de la capul păsărilor. Pe cea verde moviliță Se rotește-o păuniță Ș-un păun cu chica scurtă. ALECSANDRI, P. P. 410.

CHICĂ, chici, s. f. 1. Părul capului considerat (altădată) în întregime; (azi) partea părului lăsată să crească lungă pe ceafă sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau măciucă) sau a face (cuiva) morișcă în chică = a trage (pe cineva) de păr; p. ext. a bate zdravăn. ◊ Compus: chica-voinicului = plantă erbacee cu frunze spintecate în lobi ca niște fire de păr și cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) Părul din ceafa animalelor; p. ext. ceafă. – Slav (v. sl. kyka).

CHICĂ chici f. pop. (mai ales la bărbați) Părul de pe cap, lung, lăsat pe umeri sau pe spate; plete. ◊ A face cuiva chica topor a trage de păr; a bate zdravăn pe cineva. [G.-D. chicii] /<sl. kyka

chică f. 1. părul ce cade pe ceafă; 2. codița făcută din acel păr: îl luă de chică; chica-ornicului, plantă numită obișnuit barba-boierului; 3. mătasea porumbului. [Slav. KYKA].

chícă f., pl. ĭ (vsl. kyka, bg. sîrb. kika. V. și chită). Plete, păr mult spre ceafă. A apuca pe cineva de chică, a-l apuca de păr. Chica voĭniculuĭ, barba boĭeruluĭ. (V. barbă).

cică⁶ sf vz chică

chică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. chicii; pl. chici

chică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. chicii; pl. chici

chică s. f., g.-d. art. chicii; pl. chici

CHICĂ s. 1. v. plete. 2. (BOT.) chica-voinicului (Nigella damascena) = (reg.) borză, morăriță, nigeluță, păianjen, barba-boierului, vergură-învălită.

CHICĂ s. 1. plete (pl.). (Tînăr cu ~.) 2. (BOT.) chica-voinicului (Nigella damascena) = (reg.) borză, morăriță, nigeluță, păianjen, barba-boierului, vergură-învălită.

chică (chici), s. f. – 1. Plete, lațe. – 2. (Înv.) Perucă. – 3. Creastă de cocoș. – 4. Stigmat al porumbului. Sl. kyka, cf. bg., sb., cr. kika (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 49; Berneker 659; DAR); cf. chișiță. – Der. chicos, adj. (pletos); chicui, vb. (a ciufuli; a se lua de păr).