18 definiții pentru cetățean


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cetățean, ~ă [At: COD. VOR. 36/6 / V: (reg) an / Pl: ~eni, ~ene, (înv) ~țeani, ~țeane / E: cetate + -ean] 1 sm Locuitor cu îndatoriri militare al unei cetăți, al unei fortărețe sau al unui oraș întărit. 2 a De cetățeni (1). 3 smf Locuitor de la oraș Vz burghez, orășan, pârgar, (înv) târgoveț. 4 smf (Pex) Locuitor. 5-6 a Din cetate (sau de la oraș) Si: cetățenesc. 7 smf (Pex) Locuitor (al unui stat) cu drepturi civile și politice. 8 sm (Fam) Apelativ cu sensul de „domn”.

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat. ♦ (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Cetate + suf. -ean.

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. 1. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice. Drepturile și îndatoririle cetățeanului.Cetățenilor Republicii Populare Romîne le este asigurat dreptul la muncă. CONST. R.P.R. 36. Cetățeanul trebuie a da ascultare legii, căci legea arată voința poporului. BĂLCESCU, O. I 353. (Adjectival) Noi ce slăvim prin noi înșine viața biruitoare, Noi, femei cetățene. BANUȘ, B. 100. (Neacordat) Eu cer poeziei să glorifice viitorul, cer să cînte pe femeia cetățean. GHEREA, ST. CR. I 305. 2. (La vocativ) Cuvînt cu care ne adresăm cuiva (al cărui nume nu-l cunoaștem, căruia nu vrem sau nu putem să i ne adresăm cu un termen familiar), adesea pentru a-l apostrofa. Ascultă, cetățene, de ce calci pe iarbă?

CETĂȚEÁN, -Ă, cetățeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice. ♦ (La vocativ) Cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem. – Din cetate + suf. -ean.

CETĂȚEÁN ~eánă (~éni, ~éne) m. și f. 1) Persoană care face parte din populația stabilă a unui stat, având toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege. ~ cu drepturi egale. 2) fam. Persoană considerată ca unitate particulară distinctă față de alte persoane; individ; ins. /cetate + suf. ~ean

cetățean m. 1. locuitorul unei cetăți sau al unui oraș; 2. cel ce se bucură de drepturile civile și politice.

cetățeán, -că s., pl. enĭ, ence (d. cetate = oraș). Vechĭ. Orășean, orășeancă. Azĭ. Care are drepturĭ civile și politice: cetățean românesc (fals român).

artíst-cetățeán s. m.„Costică Caratase, Actorul, este justificat de existența lui Constantin Tănase; personajului principal i s-a creat astfel biografia unui artist-cetățean, luptător împotriva tarelor societății [...]” Săpt. 24 I 75 p. 4. ◊ „Toma Caragiu intră în istoria scenei naționale ca un simbol. Al marelui artist-cetățean, al forței biruitoare a artei care înfruntă timpul și îl supune.” Săpt. 11 III 77 p. 4; v. și carmenist (1966) (din artist + cetățean; LRC II 215)

médic-cetățeán s. m. Medic interesat de activitatea obștească ◊ Medic-cetățean (titlu de articol dedicat doctorului I.B., propus candidat al F.D.P.) Sc. 14 I 61 p. 5 (din medic + cetățean; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 367)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cetățeán s. m., voc. cetățéne; pl. cetățéni

cetățeán s. m., voc. cetățéne; pl. cetățéni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CETĂȚEÁN s. v. orășean, târgoveț.

CETĂȚEÁN s. (JUR.) supus. (~ al unui stat.)

cetățean s. v. ORĂȘEAN. TÎRGOVEȚ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DECLARAȚIA DREPTURILOR OMULUI ȘI ALE CETĂȚEANULUI, document programatic al Revoluției Franceze, adoptat la 26 aug. 1789, de către Adunarea Constituantă. A influențat toate instituțiile politico-juridice europene de-a lungul timpului.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cetățean de trotuar expr. orășean.

Intrare: cetățean
substantiv masculin (M20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cetățean
  • cetățeanul
  • cetățeanu‑
plural
  • cetățeni
  • cetățenii
genitiv-dativ singular
  • cetățean
  • cetățeanului
plural
  • cetățeni
  • cetățenilor
vocativ singular
  • cetățeanule
  • cetățene
plural
  • cetățenilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cetățean, -ă cetățean cetățeană

  • 1. Persoană aparținând unui stat, care se bucură de drepturi civile și politice și care are anumite obligații față de acel stat.
    exemple
    • Drepturile și îndatoririle cetățeanului.
      surse: DLRLC
    • Cetățenilor Republicii Populare Romîne le este asigurat dreptul la muncă. CONST. R.P.R. 36.
      surse: DLRLC
    • Cetățeanul trebuie a da ascultare legii, căci legea arată voința poporului. BĂLCESCU, O. I 353.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Noi ce slăvim prin noi înșine viața biruitoare, Noi, femei cetățene. BANUȘ, B. 100.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival (Neacordat) Eu cer poeziei să glorifice viitorul, cer să cînte pe femeia cetățean. GHEREA, ST. CR. I 305.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (La vocativ) Termen oficial de adresare; cuvânt cu care ne adresăm unei persoane al cărei nume nu-l cunoaștem.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ascultă, cetățene, de ce calci pe iarbă?
        surse: DLRLC
  • 2. Persoană considerată ca unitate particulară distinctă față de alte persoane.
    surse: NODEX sinonime: individ, -ă ins

etimologie:

  • Cetate + sufix -ean.
    surse: DEX '98 DEX '09