18 definiții pentru ceartă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

ceartă sf [At: CORESI, EV. 123/16 / Pl: certe și certuri / E: pvb dl certa] 1 Discuție aprinsă (cu schimb de vorbe aspre) între (două sau) mai multe persoane, rezultată din (păreri sau) interese diferite Si: controversă, dispută, (liv) altercație, litigiu, disensiune, (pop) gâlceavă, (pfm) ciorovăială, (îrg) cioandră, (înv) price, voroavă. 2 (Îe) A căuta ~ cu lumânarea A face tot posibilul să provoace o ceartă. 3 (Îc) Cată-~ Persoană care caută mereu prilej de a se certa. 4 (Bot; reg; îc) ~ta casei Vineriță (Ajuga reptans). 5 (Înv) Gălăgie. 6-7 Murmur (de nemulțumire). 8 Dușmănie. 9 Observație aspră adresată cuiva pentru o greșeală Si: dojană, mustrare, (liv) reprimandă. 10 (Îrg) Pedeapsă.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de vorbe aspre, de imputări între două sau mai multe persoane, rezultat din deosebire mare de păreri sau de interese; dispută verbală (în contradictoriu), sfadă, gîlceavă. La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76. Văzînd cearta iscată între tata și mama din pricina m-a, [bunicul] a zis CREANGĂ, A. 18. ◊ Expr. A căuta ceartă (sau cearta) cu lumînarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul. Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu luminarea. ISPIRESCU, L. 248. ◊ Fig. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. 2. (Rar) Discordie, neînțelegere, dușmănie, vrajbă, ură. Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547. – Pl. și: (învechit) certe (ALECSANDRI, P. II 106, ALECSANDRI, P. P. 151).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gîlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumînarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa

ceartă f. discuțiune prea vie. [Abstras din certà].

ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.

cată-ceártă sm [At: BARONZI, L. I, 96/6 / Pl: ~ / E: ctîm cată + ceartă] (Pop) Om arțăgos.

cață-ceartă m. gâlcevitor, buclucaș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ceartă s. f., g.-d. art. certei; pl. certuri

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

ceartă s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PEDEAPSĂ. PORNIRE. SANCȚIUNE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

CEARTĂ s. 1. animozitate, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gîlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CEARTĂ. Subst. Ceartă, certare (înv.), sfadă (pop.), rîcă (fam.), gîlceavă (pop.), gîlcevire (înv. și pop.), zavistie (înv.), altercație (livr.), încontrare (pop.), ciorovăială (fam.), ciorovăire (rar), ciondăneală (fam.), cioandă (reg.), harță, poară (reg.), cîrcotă (pop. și fam.), sfădălie (reg.), ciorobor (reg.). Mustrare, dojană. Neînțelegere, divergență, discordie, dezbinare, disensiune, dezacord, zîzanie, dihonie (reg.), hîră (reg.). Conflict, litigiu, diferend, ciocnire (fig.), opoziție, înfruntare, împoncișare (înv.). Dispută, controversă (fam), contențiune (rar). Scandal, tărăboi, zarvă, gălăgie, vîlvă, tevatură, a zgomot, larmă. Ceartă cu bătaie, rix (rar), încăierare, încăierat (reg.), arțag (pop. și fam.), păruială (fam.), bătaie. Certăreț, sfadnic (reg.), gîlcevitor (pop.), scandalagiu, zurbagiu, cîrcotaș (pop. și fam.), zavistios (înv.). Adj. Certăreț, sfadnic (reg.), gîlcevitor (pop.), arțăgos (pop. și fam.), cîrcotaș (pop. și fam.), sfădăuș (reg.), rău de gură (de clanță). Certat, supărat, împoncișat (înv.). Vb. A se certa, a se sfădi (pop.), a se gîlcevi (pop.), a se ciorovăi (fam.), a se ciondăni (fam.), a se hîrîi, a se prici (înv. și reg.), a se lua la harță, a se pune în pizmă (cu cineva), a se lua în colț (cu cineva), a se împunge cu vorba, a-și face de năjit, a căuta ceartă (pricină) cu lumînarea, a se certa furcă, a se certa (a se înjura) ca la ușa cortului. A se înfrunta, a se ciocni (fig.), a se încontra (pop.), a se împoncișa (înv.). A face scandal (tărăboi, zarvă, gălăgie), a da dîlg în tîrg. A se lua la harț (harță), a sări în capul (cuiva), a fi pus pe încăierare, a fi pus pe arțag, a se încăiera, a se lovi, a se părui, a se bate. A fi certăreț, a fi cu gura mare, a fi gata de ceartă, a sta cu toporul în brîu, a umbla cu țîfna în nas. A certa, a mustra, a dojeni, a face observații, a lua la rost. V. amenințare, bătaie, blestem, cicăleală, discreditare, mustrare, nestăpînire de sine.

Intrare: ceartă
substantiv feminin (F38)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceartă
  • cearta
plural
  • certuri
  • certurile
genitiv-dativ singular
  • certe
  • cerți
  • certei
  • cerții
plural
  • certuri
  • certurilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceartă, certurisubstantiv feminin

  • 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76. DLRLC
    • format_quote Văzînd cearta iscată între tata și mama din pricina mea, [bunicul] a zis... CREANGĂ, A. 18. DLRLC
    • format_quote figurat O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. DLRLC
    • chat_bubble A căuta ceartă (sau cearta) cu lumânarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul. DLRLC
      • format_quote Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu lumînarea. ISPIRESCU, L. 248. DLRLC
  • 2. rar Discordie, dușmănie, neînțelegere, ură, vrajbă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547. DLRLC
  • comentariu învechit Plural și: certe. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.