cataractă sf [At: CANTEMIR, IST. 140 / V: ~ct sn / Pl: ~te / E: fr cataracte, lat cataracta] 1 Cădere a unei ape curgătoare mari (fluviu) de la o (mare) înălțime Si: cascadă. 2 Cădere naturală de apă produsă pe o succesiune de terenuri abrupte mici, în trepte Si: cascadă. 3 Ansamblu de cataracte (2) mai mici. 4 Boală de ochi, cu opacifierea cristalinului, care poate duce la orbire totală sau parțială Si: (pop) albeață.

CATARACTĂ², cataracte, s. f. Boală de ochi, provocată de tulburarea cristalinului, care poate duce la pierderea vederii. V. albeață. Obiectivul [aparatului]... a prins ce-a văzut pe retina lui, bun și rău, frumos și urît, ca un ochi operat de cataractă, ce se bucură de lumina ce i-o redă un operator. ANGHEL, PR. 148.

CATARACTĂ¹, cataracte, s. f. Cascadă. Stîncile, strîmtorile, cataractele pe care el [Oltul] le străbate spumegînd... BOGZA, C. O. 337. Ca din bogăția apelor unei cataracte ce s-ar frînge în slăvi, ajungeau, în picuri largi, pînă la noi, carpenii cu frunza zdrențuită. GALACTION, O. I 37. Frumoasa... limpezime [a Rinului] în clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii... Formînd o avalanșă de cataracte mii. ALECSANDRI, P. III 135.

CATARACTĂ¹, cataracte, s. f. Cascadă. – Fr. cataracte (lat. lit. cataracta).

CATARACTĂ², cataracte, s. f. Boală de ochi, care poate duce la orbire, provocată de tulburarea cristalinului. – Fr. cataracte (lat. lit. cataracta).

CATARACTĂ s.f. I. Cădere de apă pe cursul unui fluviu; complex de cascade mai mici. ♦ Cascadă. II. Boală de ochi caracterizată prin opacifierea cristalinului; (pop.) albeață. [< fr. cataracte, cf. lat. cataracta, gr. katarrhaktes – cădere].

CATARACTĂ¹ s. f. cascadă (1). (< fr. cataracte, lat. cataracta, gr. kataraktes)

CATARACTĂ² s. f. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate parțială sau completă; albeață. (< fr. cataracte, lat. cataracta)

CATARACTĂ¹ ~e f. Boală de ochi caracterizată prin opacitatea cristalinului și pierderea (parțială sau totală) a vederii. [G.-D. cataractei] /<fr. cataracte, lat. cataracta

CATARACTĂ² ~e f. Cădere naturală de apă pe cursul unui fluviu, provocată de o ruptură în pantă; cascadă. [G.-D. cataractei] /<fr. cataracte, lat. cataracta

cataractă f. 1. în stil biblic: porți sau jghiaburi cari opreau apele cerești; 2. cădere bruscă a apelor unui fluviu dintr’un loc înalt: cataractele Nilului; 3. Med. lipsă de transparență a cristalinului: albeață la ochi.

*cataráctă f., pl. e (vgr. kataráktes). În biblie, stăvilarele care țineau apa și cărora li s’a dat drumu cînd a fost potopu. Cascadă, cădere de apă: cataractele Niluluĭ. Un fel de albeață la ochĭ, opacitatea cristalinuluĭ saŭ a membraneĭ luĭ.

cataract sn vz cataractă

cataractă s. f., g.-d. art. cataractei; pl. cataracte

cataractă s. f., g.-d. art. cataractei; pl. cataracte

cataractă s. f., g.-d. art. cataractei; pl. cataracte

cataractă, -te.

CATARACTĂ s. (MED.) albeață, (pop.) perdea, apă-albă, (Mold. și Transilv.) pohoială. (~ se tratează chirurgical.)

CATARACTĂ s. v. cascadă.

CATARACTĂ s. cascadă, cădere de apă, (pop.) săritoare, șipot, urlătoare, (reg.) duruitoare, (prin Ban.) burău, (Transilv. și Maram.) sărită, (prin Ban. și Transilv.) săritură, (înv.) povornitoare.

CATARACTĂ s. (MED.) albeață, (pop.) perdea, apă-albă, (Mold. și Transilv.) pohoială. (~ se tratează chirurgical.)