12 definiții pentru cață (băț)
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CAȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.
CAȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
cață1 sf [At: PANN, P. V. III, 144/2 / Pl: ~țe / E: ns cf acăța] (Reg) 1 Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. 2 (Îe) A prinde sau a umbla cu ~ța A minți pe cineva. 3 (Îe) A sta ~ înaintea cuiva A sta drept (de frică, de respect).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CAȚĂ1, cațe, s. f. (Regional) Băț lung cu un cîrlig la vîrf, cu care ciobanii prind oile. Ia cară-te cu bine, Pîn’ nu-ncarc cața pe tine. PANN, P. V. III 144. Chiar cu-n lup de mă-ntîlnesc, Cu-această cață îl lovesc. TEODORESCU, P. P. 111. – Pl. și: căți (TEODORESCU, P. P. 75).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CAȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cîrlig la vîrf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CAȚĂ1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăța
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cață f. băț lung, cu un cârlig la un capăt, cu care ciobanul prinde oile: și mocanii (își beau) turmele, rămânând cu cațele POP.; a umbla cu cața, a înșela pe cineva, a prinde cu vorba (cum ciobanul prinde oaia cu cața): să nu mai umbli cu cața si să-mi amărăști vieața PANN. [Abstras din *cățare (v. acățà. cățărà) = lat. CAPTIARE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu’ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
cață (fam.) s. f., g.-d. art. caței; pl. cațe
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
cață (fam.) s. f., g.-d. art. caței; pl. cațe
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
cață (băț, persoană rea) s. f., g.-d. art. caței; pl. cațe
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
cață, cațe, s.f. (reg.) Băț lung, cu un cârlig la un capăt. ■ (top.) Cața, tarla în hotarul orașului Seini, pe malul Someșului, în dreptul satului Roșiori. Bătrânii spun că pe aceste locuri era o pădure seculară de stejari, cu tulpini atât de groase, încât trebuiau cinci oameni să le cuprindă. Și azi Someșul dezgroapă, săpând în maluri, trunchiuri uriașe, aproape carbonizate. Legenda spune că în pădurea din Cața trăia o fată înaltă și voinică: Fata Cații sau Fata Pădurii (Zinir, 2003: 62-63). – Cf. acăța (DEX, MDA); postverbal a lui (a)căța (Scriban, DLRM); cuv. autohton (Russu). ■ Cuv. rom. > ucr. kaca „bîtă” (Candrea, după DER).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
cață, s.f. – (reg.) Băț lung, cu un cârlig la un capăt. ♦ (top.) Cața, tarla în hotarul orașului Seini, pe malul Someșului, în dreptul satului Roșiori. Bătrânii spun că pe aceste locuri era o pădure seculară de stejari. În această pădure erau copaci cu tulpini atât de groase, încât trebuiau cinci oameni să le cuprindă. Și azi Someșul dezgroapă, săpând în maluri, trunchiuri uriașe, aproape carbonizate. Legenda spune că în pădurea din Cața trăia o fată înaltă și voinică: Fata Cații sau Fata Pădurii (Zinir, 2003: 62-63). – Cf. acăța (DEX, MDA); postverbal a lui (a)căța (< lat. captiare) (Șăineanu, Scriban, DLRM); cuv. autohton (Russu). Cuv. rom. > ucr. kaca „bîtă” (Candrea, cf. DER).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
cață, cațesubstantiv feminin
- 1. Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ia cară-te cu bine, Pîn'' nu-ncarc cața pe tine. PANN, P. V. III 144. DLRLC
- Chiar cu-n lup de mă-ntîlnesc, Cu-această cață îl lovesc. TEODORESCU, P. P. 111. DLRLC
-
- comentariu Plural și: căți. DLRLC
etimologie:
- acăța DEX '09 DEX '98