CĂLĂUZITOR, -OARE, călăuzitori, -oare, adj. Care călăuzește, care îndrumează; îndrumător. [Pr.: -lă-u-] – Călăuzi + suf. -tor.

călăuzitor, ~oare a [At: VINTILĂ, O. 32 / Pl: ~i, ~oare / E: călăuzi] 1 Care conduce pe cineva pe un drum. 2 Care îndrumă.

CĂLĂUZITÓR, -OÁRE, călăuzitori, -oare, adj. Care călăuzește, care îndrumează; îndrumător. [Pr.: -lă-u-] – Călăuzi + suf. -tor.

CĂLĂUZITOR, -OARE, călăuzitori, -oare, adj. Care călăuzește, care îndrumează. Istoria a încredințat Partidului Comunist al Uniunii Sovietice un rol de cinste, rolul de far călăuzitor al mișcat ii comuniste mondiale, rolul de primă și cea mai puternică brigadă de șoc, de brigadă de șoc conducătoare a mișcării revoluționare internaționale. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 60. Frate partid, cum iți simt inima alături de-a mea, Cum văd de bine călăuzitoarea stea! VINTILĂ, O. 32. – Pronunțat: -lă-u-.

CĂLĂUZITOR, -OARE, călăuzitori, -oare, adj. Care călăuzește, care îndrumează. – Din călăuzi + suf. -(i)tor.

CĂLĂUZITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care călăuzește, îndrumează; care servește drept călăuză. [Sil. -lă-u-] /a călăuzi + suf. ~tor

călăuzitor (desp. -lă-u-) adj. m., pl. călăuzitori; f. sg. și pl. călăuzitoare

călăuzitor (-lă-u-) adj. m., pl. călăuzitori; f. sg. și pl. călăuzitoare

călăuzitor adj. m. (sil. -lă-u-), pl. călăuzitori; f. sg. și pl. călăuzitoare

CĂLĂUZITOR adj., s. v. îndrumător.

CĂLĂUZITOR adj., s. îndrumător, povățuitor, sfătuitor, (înv.) îndreptător, purtător. (I-a fost un excelent ~.)