6 definiții pentru căinat

CĂINÁ, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căiní vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).

căiná vb. (sil. că-i-), ind. prez. 1 sg. căinéz, 3 sg. și pl. căineáză

CĂINÁ vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.

căiná (-néz, -át), vb.1. A compătimi. – 2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl. kajati sę (› căi), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).

A CĂINÁ ~éz tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

A SE CĂINÁ mă ~éz intranz. A-și împărtăși neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

Intrare: căinat
căinat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căinat căinatul căina căinata
plural căinați căinații căinate căinatele
genitiv-dativ singular căinat căinatului căinate căinatei
plural căinați căinaților căinate căinatelor
vocativ singular
plural