9 definiții pentru căire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ire sf [At: CORESI, EV. 2/10 / Pl: ~iri / E: căi] Căință.

căire f. 1. fapta de a se căi; 2. căință: ades în cupa plină se ascunde o căire Al.

CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.

A SE CĂÍ mă ~iésc intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căiésc, imperf. 3 sg. căiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂÍ vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.

CĂÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căí (-ăésc, -ít), vb.1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință).

Intrare: căire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ire
  • irea
plural
  • iri
  • irile
genitiv-dativ singular
  • iri
  • irii
plural
  • iri
  • irilor
vocativ singular
plural