cărbunar sm [At: (a. 1705) GCR I, 353/19 / Pl: ~i / E: cărbune + -ar] 1 Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui (7) de lemn. 2 Persoană care vinde cărbuni. 3 (Iuz) Miner. 4 (Orn) Pasăre acvatică nedefinită mai îndeaproape. 5 (Orn) Cormoran (Phalacrocorax carbo). 6 (Bot; Mar; lpl) Cărbune (21) (Phyteuma spicatum). 7 (Bot; Mar; lpl) Cărbune (22) (Phyteuma spiciforma).

CĂRBUNAR, cărbunari, s. m. 1. Persoană care fabrică sau vinde cărbuni de lemn. 2. Persoană care lucrează într-o mină de cărbuni, în industria carboniferă; miner. Cărbunarii zdrobeau cu cazmalele rărunchii munților, scoțînd cărbuni. CAMILAR, N. II 102.

CĂRBUNAR, cărbunari, s. m. 1. Persoană care fabrică sau vinde cărbuni de lemn. 2. Miner. – Lat. carbonarius.

CĂRBUNAR ~i m. 1) înv. Muncitor care lucra la producerea cărbunelui din lemn. 2) Persoană care vinde cărbuni. 3) rar Muncitor la o exploatare de cărbuni. /<lat. carbonaris

cărbunar m. cel ce vinde cărbuni. [Lat. CARBONARIUS].

cărbunár m. Cel ce face saŭ vinde cărbunĭ (de lemn). V. carbonar.

cărbunar (persoană) s. m., pl. cărbunari

cărbunar (persoană) s. m., pl. cărbunari

cărbunar s. m., pl. cărbunari

CĂRBUNAR s. (rar) mangalagiu, mangalar, mangalizator, (reg.) bocșer, (prin Maram.) săhălbar.

CĂRBUNAR s. (rar) mangalagiu, mangalar, mangalizator, (reg.) bocșer, (prin Maram.) săhălbar.

cărbunar (cărbunari), s. m. – 1. Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui de lemn. – 2. Persoană care vinde cărbune. – Mr. cărbunar, istr. cărburǫr. Lat. carbonarius (Pușcariu 288; Candrea-Dens., 261; REW 1676); cf. it. carbonaio, fr. charbonnier, cat. carboner, sp. carbonero, port. carvolino. Cf. cărbune. – Der. cărbunăreasă, s. f. (vînzătoare de cărbuni); cărbunărie, s. f. (cuptor pentru cărbuni).

cărbunar, cărbunari, s.m. 1. (bot.) Iarbă ce crește pe munte; cărbuni (Phyteuma spicatum L.). 2. Fabricant de cărbune de lemn. ■ (med. pop.) „Colburi de cărbunari, când doare pieptul” (Borza, 1968: 130). ■ (top.) Cărbunari, sat aparținător de com. Dumbrăvița (zona Chioar). – Din cărbune + suf. -ar (DEX, MDA); din lat. carbonarius „cărbunar” (Pușcariu, CDDE).

cărbunar, cărbunari, s.m. – (bot.) Iarbă ce crește pe munte (Papahagi, 1925). Cărbuni (Phyteuma spicatum L.). „Să bem apă din izvoară, / Să ne paștem cărbunei, / Să ne fătăm mielușei” (Papahagi, 1925: 80). ♦ (med. pop.) În Maramureș se folosește ca plantă medicinală: „Colburi de cărbunari când doare pieptul” (Borza, 1968: 130). – Din cărbune (< lat. carbo, -onis „cărbune”) + suf. -ar (DEX, MDA); lat. carbonarius „cărbunar” (DLRM, Șăineanu, Pușcariu, CDDE).