căpetenie¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 61/1 / V: ~pit~ / Pl: ~ii / E: cap¹ + -enie] 1 Persoană care se află în fruntea unui grup Si: cap, căpitan (1-2), comandant, conducător, șef. 2 (Îla) De ~ De frunte. 3 (Îal) Fundamental. 4 (Înv; csc) Cei mai de frunte Si: cremă, elită, floare, frunte, spumă, (înv) lamură. 5 (Înv; în texte bisericești) Ceată.

CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309. Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineața cîte un mănunchi de flori la cele trei fete. ISPIRESCU, L. 164. – Variantă: (Mold.) căpitenie (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 196) s. f.

CĂPETENIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. [Var.: (reg.) căpitenie s. f.] – Din capete (pl. lui cap) + suf. -enie.

CĂPETENIE ~i f. pop. Persoană care se află în fruntea unui grup. ◊ De ~ de primă importanță, de frunte; principal. [Art. căpetenia; G.-D. căpeteniei; Sil. -ni-e] /cap + suf. ~enie

căpetenie f. cap, comandant: căpetenie de ostași; de căpetenie, principal: lucru de căpetenie. [Derivat din cap, pl. capete, cu sufixul enie].

căpeténie f. (d. capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant: căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est căpi-.

căpitenie sf vz căpetenie¹

căpiténie, V. căpetenie.

căpetenie (desp. -ni-e) s. f., art. căpetenia (desp. -ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (desp. -ni-i-)

căpetenie (-ni-e) s. f., art. căpetenia (-ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (-ni-i-)

căpetenie s. f. (sil. -ni-e), art. căpetenia (sil. -ni-a), g.-d. art. căpeteniei; pl. căpetenii, art. căpeteniile (sil. -ni-i-)

căpetenie

CĂPETENIE s. 1. v. comandant. 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)

CĂPETENIE s. 1. cap, comandant, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ a oștirii.) 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)