14 definiții pentru căca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂCA, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare.

căca [At: LM / Pzi: cac / E: ml cacare] 1 vr (Trv; d. oameni) A defeca. 2-3 vtr A (se) murdări. 4-5 vtr A(se) umple de excremente. 6-7 vt (Îe) Are cine te ~, are cine te spăla Cine te bate te și mângâie. 8 vt (Trv; d. femei) A naște (cu ușurință, fără multe dureri). 9 vr (D. animale) A defeca.

cacă-fri si [At: DA ms / E: cacă (imperativ al lui căca) + frică] (Pfm) Om (foarte) fricos Cf: bășinos.

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căca (a ~) (vulg.) vb., ind. prez. 1 sg. cac, 2 sg. caci, 3 ca; conj. prez. 1 sg. să cac, 3 să cace; imper. 2 sg. afirm. ca

*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 ca

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

CĂCA, cac, vb. I. Intranz. (cîteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement))

căca (cac, căcat), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca.

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari.

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria.

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria.

Intrare: căca
verb (VT71)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căca
  • căcare
  • căcat
  • căcatu‑
  • căcând
  • căcându‑
singular plural
  • ca
  • căcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cac
(să)
  • cac
  • căcam
  • căcai
  • căcasem
a II-a (tu)
  • caci
(să)
  • caci
  • căcai
  • căcași
  • căcaseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • cace
  • căca
  • căcă
  • căcase
plural I (noi)
  • căcăm
(să)
  • cacăm
  • căcam
  • căcarăm
  • căcaserăm
  • căcasem
a II-a (voi)
  • căcați
(să)
  • cacați
  • căcați
  • căcarăți
  • căcaserăți
  • căcaseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • cace
  • căcau
  • căca
  • căcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căca, cacverb

popular
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.