cățelandru, ~ră smf [At: COSTINESCU / V: cățăl~, ~ră / Pl: ~i / E: cățel + -andru] 1 Cățel care nu mai este pui, dar nici nu a ajuns la maturitate Si: cățelan. 2 Cățel apreciat pentru calitățile sale. 3 Câine de stână. 4-5 Pui (mărișor) de vulpe. 6 Expresie de dezmierdare adresată copiilor. 7 (Mun) Băiețandru. 8 (Fig) Persoană care se amestecă în toate. 9 (Fig) Lingușitor. 10 (Fig) Persoană care vorbește mult Si: palavragiu.

CĂȚELANDRU, cățelandri, s. m. Cățel mai mare. Ți-am adus... un cățelandru pe care l-am ales dintre puii de ast’ toamnă ai Vidrei, cățeaua mea de vînătoare. SADOVEANU, N. F. 14. De departe, de două ori a lătrat asupra duducăi Leona, încît dumneaei foarte s-a scîrbit de asemenea obrăznicie a cățelandrului. SADOVEANU, N. F. 35. Un cățelandru alb m-a întîmpinat cu larmă dușmănoasă. PETRESCU, S. 11. ♦ Pui mai mare al unor animale sălbatice asemănătoare cu cîinele. Cățelandru de vulpe.

CĂȚELANDRU, cățelandri, s. m. Cățel mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu cîinele). – Din cățel + suf. -andru.

CĂȚELANDRU ~i m. 1) Cățel de câteva luni. 2) Pui mare de animal sălbatic (asemănător câinelui). /cățel + suf. ~andru

cățelandru m. cățel mai mare: puii vulpii se făcuse cățelandri ISP.

cățelándru m. și -ă f., pl. e. Cățel saŭ cățelușă maĭ mare.

cățălandru, ~ră smf vz cățelandru

cățelandru s. m., art. cățelandrul; pl. cățelandri, art. cățelandrii

cățelandru s. m., art. cățelandrul; pl. cățelandri, art. cățelandrii

cățelandru s. m., art. cățelandrul; pl. cățelandri, art. cățelandrii