18 definiții pentru buși

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUȘI, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, sb. bušiti.

buși [At: DOSOFTEI, V. S. 109/2 / Pzi: ~ șesc / E: bg бушъ] 1 vti A lovi (cu pumnul) Si: a izbi. 2 vt A împinge pe cineva cu putere. 3 vt (Pfm; îe) A ~ râsul pe cineva A izbucni în râs.

buși2 vb. IV. tr. (pop.) 1 A trînti (la pămînt); a izbi cu violență, făcînd (mult) zgomot. L-au bușit de s-a zdruncinat casa.(intr.) Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț (MIH.). ◊ Expr. A buși (pe cineva) de pămînt = a doborî pe cineva. Trîntește și bușește, se spune despre cineva care își manifestă nemulțumirea, supărarea prin gesturi violente. Bușit cu leuca = beat. ◊ Fig. Toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile (PAS). 2 A împinge cu putere, a îmbrînci. Vrai să te bușească cei nandralăi prin omăt? (CR.). 3 A lovi (cu pumnul), a bate. Sfinții... depumni să sfîrșiră bușiți. (DOS.). 4 Expr. A buși (pe cineva) plînsul = a începe să plîngă brusc și cu putere. A buși (pe cineva) rîsul = a izbucni în rîs, a nu-și putea stăpîni rîsul. Cît pe ce s-o bușească rîsul, dar se stăpîni (CR.) A buși (pe cineva) sîngele = a-i țîșni sîngele, a avea o hemoragie puternică. • prez.ind. -esc. /<bg. буша „lovesc cu pumnul”, srb. bušiti.

buși1 s.m. pl. (pop.) 1 Pumni. 2 Loc.adv. În patru buși = sprijinit pe mîini și pe picioare; în patru labe. Se vedeau în patru buși la pămînt, scăpați de amețeala statului în picioare (SANDU-A.). De-a bușilea (sau bușile, bușele) = pe brînci. Cățărîndu-se din stei în stei, mai de-a bușele... se urcă deasupra muntelui (ISP.). 3 Lovituri puternice date cu pumnii. 4 Joc de copii cu pietricele. • și bișilea s.m., bușele, bușelea, bușuri s.n. /cf. buș.

BUȘI2, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, scr. bušiti.

BUȘI2, bușesc, vb. IV. Tranz. 1. A lovi (cu pumnul), a izbi. Parcă dacă s-ar pune toți, ori numai cîțiva... n-ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci? PAS, L. I 81. M-a tras de păr, m-a bușit cu pumnii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326. Dar aista al nostru, fiind fecior în putere... l-a bușit și l-a trîntit pe acela de nici n-a avut ce face cu el. SADOVEANU, N. F. 155. ◊ Intranz. Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț. MIHALE, O. 504. (Fig.) Transportul nu putuse porni dintr-o vîlcea din apropierea cîmpului de bătaie decît după amiază, tîrziu, căci toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile. PAS, L. I 323. 2. A împinge (pe cineva) cu putere, a îmbrînci, a trînti. Vrai să te bușească cei nandralăi, prin omăt? CREANGĂ, A. 41. ◊ Expr. A-l buși pe cineva rîsul = a-l apuca pe cineva un rîs nestăpînit. Mă buși un rîs nebun și, rîzînd, mă dusei lîngă Floricica. HOGAȘ, M. N. 47.

BUȘI2, bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrînci, a trînti. – Din buși1.

A BUȘI ~esc tranz. 1) A bate îndelung și înăbușit cu pumnii; a buchisi. 2) fam. A izbi brusc (cu mâinile); a împinge cu putere; a îmbrânci. /<bulg. bușa, sb. bušiti

bușì v. a îmbrânci: calul rău l’a bușit AL.

bușésc v. tr. (bg. bušy, bușesc; sîrb. bušiti, a buși, a se prăbuși; rus. búhati, bukatĭ, a buși, buševátĭ, a vîjîĭ, a mugĭ; ceh. bušitl, a buși. Cp. și cu ung. búsitnĭ, a întrista. V. bufnesc, înă- și prăbușesc). Trîntesc cu violență, fac să răsune pămîntu de cădere (vorbind de ființe saŭ lucrurĭ grele): nu știŭ cine tot bușește în becĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

buși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, 3 sg. bușește, imperf. 1 bușeam; conj. prez. 1 sg. să bușesc, 3 să bușească

buși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, imperf. 3 sg. bușea; conj. prez. 3 să bușească

buși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, imperf. 3 sg. bușea; conj. prez. 3 sg. și pl. bușească

buși (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, conj. bușească)

bușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BUȘI vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti.

buși vb. v. GHIONTI. IZBI. ÎMBOLDI. ÎMBRÎNCI. ÎMPINGE. ÎNGHIONTI. TRÎNTI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bușiesc, -it), vb.1. a lovi cu forță, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a doborî, a trînti. Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi”. Sl. bušiti pare a cere un *bušĭ, neconfirmat de texte. Der. buș, s. n. (pumn, în expresia de-a bușilea; înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. buș „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la buși, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl derivă de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este puțin sau deloc probabil; buș, s. m. (Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea, Cercetări, 5 și DAR, îl derivă de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 și Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănușile de casă, fără degete, caz în care ar fi același cuvînt ca cel anterior; bușeală, s. f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă); bușitură, s. f. (bușeală); bușai, s. n. (corecție).

Intrare: buși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buși
  • bușire
  • bușit
  • bușitu‑
  • bușind
  • bușindu‑
singular plural
  • bușește
  • bușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bușesc
(să)
  • bușesc
  • bușeam
  • bușii
  • bușisem
a II-a (tu)
  • bușești
(să)
  • bușești
  • bușeai
  • bușiși
  • bușiseși
a III-a (el, ea)
  • bușește
(să)
  • bușească
  • bușea
  • buși
  • bușise
plural I (noi)
  • bușim
(să)
  • bușim
  • bușeam
  • bușirăm
  • bușiserăm
  • bușisem
a II-a (voi)
  • bușiți
(să)
  • bușiți
  • bușeați
  • bușirăți
  • bușiserăți
  • bușiseți
a III-a (ei, ele)
  • bușesc
(să)
  • bușească
  • bușeau
  • buși
  • bușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buși, bușescverb

  • 1. A lovi (cu pumnul). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: izbi lovi
    • format_quote Parcă dacă s-ar pune toți, ori numai cîțiva... n-ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci? PAS, L. I 81. DLRLC
    • format_quote M-a tras de păr, m-a bușit cu pumnii. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 326. DLRLC
    • format_quote Dar aista al nostru, fiind fecior în putere... l-a bușit și l-a trîntit pe acela de nici n-a avut ce face cu el. SADOVEANU, N. F. 155. DLRLC
    • format_quote Bouțul bușea în ușă ca un berbecuț. MIHALE, O. 504. DLRLC
    • format_quote figurat Transportul nu putuse porni dintr-o vîlcea din apropierea cîmpului de bătaie decît după amiază, tîrziu, căci toată ziua turcii bușiseră în dreapta și în stînga cu tunurile. PAS, L. I 323. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A împinge pe cineva cu putere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vrai să te bușească cei nandralăi, prin omăt? CREANGĂ, A. 41. DLRLC
      • chat_bubble A-l buși pe cineva râsul = a-l apuca pe cineva un râs nestăpânit. DLRLC
        • format_quote Mă buși un rîs nebun și, rîzînd, mă dusei lîngă Floricica. HOGAȘ, M. N. 47. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.