BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului cu o astfel de tăietură, unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.

butonieră sf [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / V: (pop) ~neră / P: ~ni-e-ră și ~nie-ră / Pl: ~re / E: fr boutonnière] 1 Mică tăietură (într-o stofa, pânză etc.) festonată pe margini, în care se încheie un nasture sau care servește de ornament la reverul unei haine Si: (pop) butoară, cheotoare. 2 (Pex) Parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. 3 (Glg) Forma sub care se prezintă stratul cel mai vechi, limitat de un contur închis, care apare în centrul unui brahianticlinal sau al unui dom, în urma eroziunii crestei sale.

butonieră s.f. 1 Tăietură mică într-o stofă, într-o pînză etc., ale cărei margini sînt bine întărite și tivite, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture. 2 Mică tăietură la reverul unei haine bărbătești. ♦ Ext. Parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. O floare albastră la butonieră (CA. PETR.). 3 (chir.) Incizie de mici dimensiuni efectuată la nivelul unei structuri anatomice (peretele unei cavități, piele etc.) 4 (geol.) Depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom, mărginită de creste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. • sil. -ni-e-. pl. -e. /<fr. boutonnière.

BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière.

BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pînză etc., ale cărei margini sînt bine întărite și în care se încheie un nasture. ◊ Tăietură mică de același fel în reverul unei haine bărbătești; p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. Domnul Ciolac... purta veșnic o floare roșie la butonieră. SADOVEANU, N. F. 136. Elegant, zîmbitor, c-o floare la butonieră, cu mersul legănat, salută respectuos. BART, E. 295. -Pronunțat: -ni-e-.

BUTONIERĂ, butoniere, s. f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pînză etc., ale cărei margini sînt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Fr. boutonnière.

BUTONIERĂ s.f. 1. Deschizătură mică, tivită pe margine, la haine sau rufe, în care se încheie un nasture; mică tăietură în reverul unei haine bărbătești; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. 2. (Geol.) Depresiune excavată în zona centrală a unui dom (2), mărginită de cueste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonnière].

BUTONIERĂ s. f. 1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești. 2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom¹ (2), mărginită de cueste situate față în față. 3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent. (< fr. boutonière)

BUTONIERĂ ~e f. 1) Tăietură mică, făcută într-un obiect de îmbrăcăminte sau de lenjerie, cu marginile întărite, prin care se trece un nasture sau un buton. 2) Parte a reverului unei haine, unde se înfige o floare sau un mic obiect de podoabă. [G.-D. butonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. boutonniere

butonieră f. gaura hainei unde se petrece butonul.

*butoniéră f., pl. e (fr. bounnière, it. bottoniera). Barb. Cheotoare.

butonieră (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. butonierei; pl. butoniere

butonieră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. butonierei; pl. butoniere

butonieră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. butonierei; pl. butoniere

butonieră

BUTONIERĂ s. cheotoare, (rar) încheietoare, (prin Transilv.) babă. (~ la o haină.)

BUTONIERĂ s. cheotoare, (rar) încheietoare, (prin Transilv.) babă. (~ la o haină.)

a-i face (cuiva) o butonieră expr. a tăia (pe cineva) pe burtă.