BUFON, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic (pitic sau cocoșat), care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

bufon [At: NEGRUZZI S. II, 228 / Pl: ~i / E: fr bauffon] 1 sm (Iuz) Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor Si: măscărici, nebun. 2 sm Personaj comic buf³ (3) într-o piesă de teatru. 3 sm (Prt) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc. (sau care este obiect de batjocură într-o societate). 4 a (Rar) Care este comic Si: caraghios, grotesc.

bufon s.m. 1 (în Ev. Med. și în Renaștere) Persoană (diformă) îmbrăcată în haine grotești, care se afla la curțile suveranilor sau ale seniorilor feudali pentru a întreține o atmosferă de veselie prin glume, strîmbături etc.; măscărici. 2 (în teatru) Personaj comic. 3 (peior.) Om care stîrnește rîsul prin glume, gesturi caraghioase, strîmbături sau care este obiect de batjocură într-o societate. Bufon abject,.. .vezi să nu te trimitem noi la Mărcuța (M. I. CAR.). ♦ (adj.) Care este comic, caraghios, grotesc. Îl considera un individ cam bufon. pl. -i. /<fr. bouffon, it. buffone <buffo „buf, comic”.

BUFON, -Ă, bufoni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf³ într-o piesă de teatru. ♦ (Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.

BUFON¹, bufoni, s. m. (În epoca feudală) Personaj comic, îmbrăcat caraghios, care trăia la curtea suveranilor sau a seniorilor pentru a-i distra cu glume, gesturi și grimase grotești; p. ext. persoană care face pe alții să rîdă, spunînd glume, făcînd strîmbături etc. V. măscărici, paiață. La voi în toată vremea au trecere bufonii. NEGRUZZI, S. II 228.

BUFON, -Ă, bufoni, -e, adj. Caraghios, comic. ♦ (Substantivat, m.; în epoca feudală) Personaj comic întreținut la curțile suveranilor sau ale seniorilor, pentru a provoca rîsul prin glume, gesturi etc.; măscărici; p. ext. persoană care face pe alții să rîdă prin glume, gesturi caraghioase etc. – Fr. bouffon (<it.)

BUFON s.m. Personaj comic îmbrăcat caraghios, care era ținut la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-și distra stăpînii cu glume, cu strîmbături etc.; măscărici. ♦ Actor care interpretează roluri de un comic exagerat; (p. ext.) om care stîrnește rîsul cu glumele, faptele sau strîmbăturile sale. // adj. (Rar) Caraghios, comic. [< fr. bouffon, it. buffone].

BUFON I. s. m. 1. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici. 2. personaj buf, din teatru. 3. (peior.) om care stârnește râsul prin glume, gesturi caraghioase etc. II. adj. comic, caraghios, grotesc. (< fr. bouffon)

BUFON² ~i m. 1) Personaj comic, angajat la curțile medievale să distreze un suveran sau un senior; măscărici. 2) fig. Persoană care amuză prin glume sau prin gesturile sale ridicole. /<fr. bouffon

bufon a. și m. caraghios, măscăriciu.

*bufón m. (fr. bouffon, it. buffone, d. buffo, buf). Personagiŭ care te face să rîzĭ, om neserios. Adj. Glumeț, ironic: vorba bufonă.

bufon adj. m., s. m., pl. bufoni; adj. f. bufonă, pl. bufone

bufon adj. m., s. m., pl. bufoni; adj. f. bufonă, pl. bufone

bufon s. m., adj. m., pl. bufoni; f. sg. bufonă, pl. bufone

BUFON s. măscărici, paiață, (rar) nebun, (înv.) cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreț, soitar, (franțuzism înv.) baladin, (înv., în Mold.) ghiduș. (~ la curtea unui suveran medieval.)

BUFON s. măscărici, paiață, (rar) nebun, (înv.) cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, măscăraci, măscăreț, soitar, (franțuzism înv.) baladin, (înv., în Mold.) ghiduș. (~ la curtea unui suveran medieval.)

BUFON (fr. bouffon; it. buffone) 1 Personaj comic, nu lipsit de istețime, la curțile regilor, pe care îi delecta cu purtarea, glumele și reflecțiile lui adesea caustice. 2 Actor interpretînd roluri de un comic grosolan. Existența unor asemenea actori, bufoni populari, este menționată la vechile popoare – persani, egipteni. La greci exista chiar o corporație a bufonilor, folosită de amfitrioni, în timpul banchetelor, de la greci trecînd apoi la romani. Mai tîrziu, bufonii apar ca personaje în creația dramatică (ex. bufonul din Regele Lear de Shakespeare), întruchipare a înțelepciunii poporului, care își îngăduiau, în glumele lor, să spună adevăruri usturătoare, fără teama de pedeapsă. În opera lui Homer, Thersit era bufonul oștirii grecești. Nu arareori în teatrele unde avea loc reprezentarea tragediilor lui Sofocle sau Euripide, bufonii amuzau pe atenieni. De asemenea, la romani, Seneca, Marțial, Suetoniu atestă existența, în epoca imperială, a bufonilor denumiți moriones. În teatrul spaniol bufonul era denumit gracioso, în cel englez, clown. În Franța, începînd cu secolul al V-lea, ei sînt cunoscuți sub denumirea de jongleurs. De asemenea, în cronicele și pravilele noastre este menționată existența, la curțile domnilor români, a unui fel de bufoni, măscărici, care, îmbrăcați în vestminte strident colorate, precedau alaiul domnesc, înveselind mulțimea prin mișcările lor iuți și vorbe de duh.

a face pe bufonul expr. 1. a se complăcea în ipostaza de obiect de batjocură celor din jur. 2. a-i distra pe cei din jur cu glume.