2 definiții pentru buccină
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
buccină s.f. (muz.; în antic, romană) Instrument de suflat de formă încovoiată, asemănător cornului de vînătoare, folosit în armata romană. • pl. -e. /<lat. būcĭna, -ae, fr. buccin.
BUCCINĂ s. f. (ant.) instrument de suflat, drept sau încovoiat, asemănător cornului de vânătoare. (<lat. buccina, fr. buccin)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Intrare: buccină
buccină substantiv feminin
| substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:
buccină, buccinesubstantiv feminin
- 1. Instrument de suflat, drept sau încovoiat, asemănător cornului de vânătoare. MDN '00
etimologie:
- buccina MDN '00
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.