bruș sm [At: POMPILIU, B. 1006 / V: (reg) ~uj / Pl: ~i / E: nct] 1 (Reg) Bucată (rotundă) de pământ (zăpadă, etc.) Si: boț, bulgăre, cocoloș. Cf bolovan, bord, bordan, glod, grunz. 2 (Bot; reg) Negrușcă (Nigella avensis).

bruș (reg.) Parte dintr-un întreg. Un bruș de pămînt. ♦ O bucată dintr-un produs alimentar. Femeia punea pe masă un bruș de pîine (AGÂR.). ♦ Bucată (rotundă) de pămînt, de zăpadă etc. • pl. -i. /<săs. brušt „bulgăre de pămînt”.

BRUȘ, bruși, s. m. (Transilv., Ban., Bucov.) Bulgăre de pămînt. Și pleacă ea, cu-o falcă-n cer, cu alta-n pămînt, c-una brușii măturînd, cu-alta stele culegînd. RETEGANUL, P. I 39. ♦ Cocoloș. Știau... că dacă stăpînul casei... va avea și numai un bruș de mămăligă, nu-l va mînca fără ei. RETEGANUL, P. III 82.

BRUȘ, bruși, s. m. (Reg.) Bulgăre de pămînt. ♦ Cocoloș. – Sb. brus.

bruș m. Tr. bulgăre: bruș de pământ. [Cf. rus. BRUȘATI, a fărăma].

bruș m. (d. brușĭ, pl. luĭ brus). Trans. Bulgăre (de pămînt, de sare). Boț (de brînză) orĭ codru de mămăligă.

bruj sm vz bruș

bruș (reg.) s. m., pl. bruși

bruș (reg.) s. m., pl. bruși

bruș s. m., pl. bruși

BRUȘ s. v. bulgăre, cernușcă, cocoloș, negrușcă.

bruș s. v. BULGĂRE. CERNUȘCĂ. COCOLOȘ. NEGRUȘCĂ.

bruș (bruși), s. m. – 1. Bulgăre, cocoloș. bucată. – 2. Tocilă. – Var. brus. Sl. (cf. bg. bruš, sb., cr., slov., ceh., pol. brus „tocilă”), v. Cihac, II, 29. – Der. bruși, vb. (a se bate cu bulgări de zăpădă).

bruș, s.m. v. bruj („bulgăre, cocoloș”).

bruș, s.m. – v. bruj („bulgăre, cocoloș”).

bruș, s.m. – v. bruj.

bruj, bruji, (bruș), s.m. (reg.) 1. Bulgăre de pământ: „Nu m-ai lăsat pântru mult, / Numai pântr-on bruj de lut” (Bilțiu, 1990: 449). 2. Bulgăre de zăpadă. 3. Cocoloș. ■ (onom.) Bruj(a), nume de familie în jud. Maram. – Din srb. bruš (MDA).

bruj, bruji, (bruș), s.m. – (reg.) 1. Bulgăre de pământ (ALRRM, 1973: 786). 2. Bulgăre de zăpadă (ALRRM, 1973: 667). 3. Cocoloș: „Nu m-ai lăsat pântru mult, / Numai pântr-on bruj de lut” (Bilțiu, 1990: 449). ♦ (onom.) Bruj, Bruja, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din srb. bruš (MDA, NDU).

bruj, -i, (bruș), s.m. – 1. Bulgăre de pământ (ALR 1973: 786). 2. Bulgăre de zăpadă (ALR 1973: 667). 3. Cocoloș: „Nu m-ai lăsat pântru mult, / Numai pântr-on bruj de lut” (Bilțiu 1990: 449). – Din srb. bruš (NDU).