BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, sb. bleštiti.

blești [At: CREANGĂ, P. 207 / Pzi: ~tesc / E: ns cf srb bleštiti] (Reg) 1-2 vi A-și trage (cu greu) răsuflarea. 3 vi A articula greu un sunet. 4 vi A răguși. 5 vi A amuți. 7 vtr A (se) moleși. 8-9 vtr A (se) pleoști. 10 vi A vorbi mult. 11 vi A flecări.

blești vb. IV. intr. (reg.) 1 A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2 A îngăima, a vorbi (greu). Amin! bleștesc eu cu jumătate de gură (CR.). ♦ (tr., refl.) A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3 A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. La ce bleștești așa din gură? (CAM.). • prez.ind. -esc. /form. expr; cf. pleoști, blegi.

BLEȘTI (-tesc) vb. tr. și intr. Mold. Trans. 1 A respira greu: așa-s de trudită de nici ~ nu mai pot (PȘC.) ¶ 2 A îngăima, a rosti cu greu: a rămas cu gura căscată, fără să bleștească un cuvînt (CRG.) [bleasc].

BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, scr. bleštiti.

BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Mold., Bucov.;. construit de obicei cu o negație sau cu «abia») A sufla (greu); a-și trage (cu greu) sufletul. ♦ (Determinat prin. «din gură») A articula cu greu un sunet (din cauza lipsei- de suflu), a vorbi greu (din cauza slăbiciunii sau a spaimei). Baba era umflată cît o bute și nici nu putea blești măcar din gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A scoate un cuvînt, a spune (măcar) un cuvînt; a crîcni. Nu care cumva să bleșteștr din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pămîntului. CREANGĂ. P. 207. ◊ Tranz. A rămas cu gura căscată, fără să bleștească un cuvînt. CREANGĂ, A. 60. ♦ A vorbi mult, a da din gură. La ce bleștești așa din gură? CAMILAR, N. II 255. – Variantă: bleoști vb. IV.

BLEȘTI, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A sufla (greu), a-și trage (cu greu) sufletul. 2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvînt; a crîcni. ♦ A vorbi mult. – Din bleașc.

bleștì v. Mold. a rosti îngăimat: amin! bleștesc eu cu jumătate gură CR. [Ceh. BLESTI].

BLEOȘTI vb. IV v. blești.

bleștésc v. intr. (vsl. blensti, a flecări; ceh. blésti, a flecări; sîrb. biještiti, a pîlpîi, bg. blĭešty, blieskam, scînteĭez. V. blejesc, bleojdesc, pleoștesc, blehăĭesc, bleasc). Est. Răspund cu jumătate de gură, îngîĭm, vorbesc alene. Adiĭ, mișc încă puțin înainte de a murĭ (ca șarpele din coadă). Est. Sud. V. tr. Moleșesc, slăbesc: vinu l-a bleștit. V. refl. S’a bleștit de bătrîneță.

blești (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștesc, 3 sg. bleștește, imperf. 1 bleșteam; conj. prez. 1 sg. să bleștesc, 3 să bleștească

blești (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștesc, imperf. 3 sg. bleștea; conj. prez. 3 să bleștească

blești vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștesc, imperf. 3 sg. bleștea; conj. prez. 3 sg. și pl. bleștească

BLEȘTI vb. v. articula, crâcni, grăi, murmura, pronunța, protesta, rosti, scoate, spune, vorbi, zice.

blești vb. v. ARTICULA. CRÎCNI. GRĂI. MURMURA. PRONUNȚA. PROTESTA. ROSTI. SCOATE. SPUNE. VORBI. ZICE.

blești, bleștesc, v.t.i. 1. A vorbi mult; a flecări. 2. A certa: „Când l-o văzut, l-o și bleștit: Măi, omule, ce ari duminica?” (Bilțiu, 2007: 73). – Cf. ucr. bleštiti (MDA).