21 de definiții pentru blând

blând, ~ă [At: COD. VOR. 149 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml blandus] 1 a (D. oameni) Pașnic și prietenos Si: blajin (1). 2 a (D. fapte, sentimente etc.) De om bun. 3 a (D. animale) Care acceptă prezența omului. 4 a (Fig; d. natură, timp etc.) Plăcut. 5 av (Îe) Șezi (sau stai) – Stai liniștit. 6 av (Îvp) A se face – A se îmblânzi. 7 șI (Pop) Urticarie. 8 sf (Pop) Umflătura de la o înțepătură de insectă. 9 sfa (Pop) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 10 sf Melodie după care se execută acest dans.

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. Bun, blajin; (despre fapte, sentimente) care exprimă bunătate. ♦ (Despre animale) Care nu face rău sau nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se poartă cu bunătate, are un caracter bun (și pașnic); blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun; duios, dulce. ♦ (Despre animale) Care nu face rău; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Calm, domol, lin, ușor. Iarnă blândă.Lat. blandus.

blând adj. m., pl. blânzi; f. blấndă, pl. blấnde

blând adj. m., pl. blânzi; f. sg. blândă, pl. blânde

BLÂND adj. v. domol, lin, ușor.

BLÂND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâșin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. v. ușor. 3. adv. v. ușor. 4. adj. (MET.) moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)

Blând ≠ aspru, avan, sever, crunt, drastic, dur, nemilos, rău, răutăcios, fricos, sălbatic, sperios

BLÂND ~dă (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rău oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoacă senzații violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

blând a. 1. mângăios, plăcut: cu dulci, cu blânde șoapte AL.; 2. care nu face rău (de animale): pisica blândă zgârie rău; 3. care nu-i aspru, plin de bunătate (despre om): cuvinte blânde. [Lat. BLANDUS].

BLÎND, -Ă, blînzi, -de, adj. 1. (Despre oameni, în opoziție cu violent, aspru, sever) Care este (sau pare a fi) incapabil de a face un rău; blajin. V. prietenos, bun. Blîndă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatecă și c-o leneșă de fată ca aceasta. CREANGĂ, P. 292. [Nicolaie Mavrocordat] era bun chinuitor, aspru către aristocrați, pre care știa a-i ținea în respect, și blînd cătră norod. NEGRUZZI, S. I 179. O umbră blîndă și ușoară Din seraiuri iese naintînd spre mal. BOLINTINEANU, O. 102. ♦ (Despre fapte, sentimente și tot ce ține de natura omului) De om bun; dulce, duios. Lelițele mele de la Păstrăveni... sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. Și nu e blînd ca o poveste Amorul meu cel dureros. EMINESCU, O. I 211. Blînzi erau ochii, blîndă era fața, Blînd era glasul celui străin. ALECSANDRI, P. I 23. Astă-noapte și ieri noapte, Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ◊ (Adverbial) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. Blînd dacă te vei purta, Atunci vei putea afla. TEODORESCU, P. P. 104. ♦ (Despre animale, în opoziție cu sălbatic, rău) Care nu face rău, de care te poți apropia fără teamă, care nu se sperie. Și voi, cîinii mei, Blînzi ca niște miei, Tari ca niște lei. BOLINTINEANU, O. 80. El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte. ALECSANDRI, P. II 89. Șerpele de casă îi blînd și nu mușcă. ȘEZ. I 128. Mielul blînd suge la două oi (= omul care se dă bine cu toată lumea trage foloase de la toți). 2. Fig. (în opoziție cu aspru, dur etc.) Care dă senzație plăcută de calm; potolit, lin, domol, dulce. Soarele blînd ne stropește cu razele lui calde. STANCU, D. 70. Vom visa un vis ferice, îngîna-ne-vor c-un cînt Singuratece izvoare, Blînda batere de vînt. EMINESCU, O. I 75. Ieri timpul era acoperit și blînd. NEGRUZZI, S. I 99. Iarnă blîndă = iarnă fără ger, călduță, ușoară.

CEAPĂ-BLÂNDĂ s. v. praz.

blînd (blînde), adj. – Blajin, bun, pașnic. – Mr. blîndă, megl. blondă. Lat. blandus (Pușcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando). Der. blîndă, s. f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împăca, a liniști, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzește; dresor). Blîndă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisă în general este că, dimpotrivă, rut. blynda, sb. blanda și bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Pușcariu 779 ca der. dintr-un lat. *blandῑre (< blandῑri), este mai curând o formație internă a rom. De asemenea se consideră în general că blîndețe, s. f. (gingășie, dulceață, bunătate) reprezintă lat. blandῑties (Pușcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. internă a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndeție și blînzie, s. f. (înv., gingășie, dulceață).

blînd, -ă adj. (lat. blandus, lingușitor, atractiv). Plăcut, mîngîĭetor: cuvinte blînde. Bun, delicat, amabil: om blînd. Nesperios, care nu fuge de om: căprioară blîndă. Adv. Cu blîndeță: a vorbi blînd.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

blând, -ă, blânzi, -de, s.f. – Aluniță, semn de mamă: „Ce de blânde are pă piele femeia asta” (Crâncău, 2013). – Lat. blandus „mângâietor, seducător” (Pușcariu, Candrea, DA, cf. DER; DEX).

blînd adj. v. DOMOL. LIN. UȘOR.

BLÎND adj., adv. 1. adj. blajin, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pîșin, (înv.) lin. (Om ~.) 2. adj. calm, domol, lin, liniștit, moderat, molcom, potolit, ușor. (Vînt ~; ploaie ~.) 3. adv. lin, ușor, (înv. și pop.) molcomiș. (Seara coboară ~.) 4. adj. moderat, potrivit, temperat, (fig.) dulce. (Climă ~.)

CHRONOS GAR EUMARES THEOS (gr.) (Χρόνος γὰρ εὐμαρής θεός) timpul este un zeu blând – Sofocle, „Electra”, 179. Timpul vindecă rănile. El aduce cu sine alinarea suferințelor omenești. V. și Il tempo è un galantuomo.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

șezi blând! expr. (reg.) stai cuminte!, liniștește-te!

Intrare: blând
blând adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular blând blândul blândă blânda
plural blânzi blânzii blânde blândele
genitiv-dativ singular blând blândului blânde blândei
plural blânzi blânzilor blânde blândelor
vocativ singular
plural