14 definiții pentru biruință

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BIRUINȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință.

BIRUINȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință.

biruință sf [At: PRAV. MOLD. 1002 / Pl: ~țe / E: birui + -ință] 1 Stăpânire. 2 Victorie.

biruință s.f. 1 Victorie, izbîndă. A credinței biruință căta orice cavaler (EMIN.). 2 (înv.) Stăpînire politică, autoritate, dominație. Por împăratul... avea treizeci și șase de limbi supt biruința lui (ALEXAN.). • pl. -e. /birui + -ință.

BIRUINȚĂ, biruințe, s. f. Izbîndă, victorie. O să se-ntoarcă! Cîntase aceste cuvinte ca într-o biruință. SADOVEANU, M. C. 76. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. ♦ Fig. Pămîntul întors e o biruință mare... în el s-a semănat pînea de mîine a orașelor. CAMILAR, TEM. 101.

BIRUINȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbîndă. – Din birui + suf. -ință.

BIRUINȚĂ ~e f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-o luptă, într-o competiție sportivă, într-un domeniu de activitate etc.); victorie; izbândă. [G.-D. biruinței; Sil. -ru-in-ță] /a birui + suf. ~ință

biruință f. fapta de a birui și rezultatul ei: învingere, victorie.

biruínță f. pl. e. Învingere, victorie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

biruință s. f., g.-d. art. biruinței; pl. biruințe

biruință s. f., g.-d. art. biruinței; pl. biruințe

biruință s. f., g.-d. art. biruinței; pl. biruințe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BIRUINȚĂ s. izbândă, victorie. (A repurtat o mare ~.)

BIRUINȚĂ s. izbîndă, victorie. (A repurtat o mare ~.)

Intrare: biruință
biruință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biruință
  • biruința
plural
  • biruințe
  • biruințele
genitiv-dativ singular
  • biruințe
  • biruinței
plural
  • biruințe
  • biruințelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

biruință, biruințesubstantiv feminin

  • 1. Izbândă, victorie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O să se-ntoarcă! Cîntase aceste cuvinte ca într-o biruință. SADOVEANU, M. C. 76. DLRLC
    • format_quote Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
    • format_quote figurat Pămîntul întors e o biruință mare... în el s-a semănat pînea de mîine a orașelor. CAMILAR, TEM. 101. DLRLC
etimologie:
  • Birui + sufix -ință. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.