biotehnică s. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu tehnicile aplicate în creșterea/cultivarea bioorganismelor ◊ „Dacă astăzi în biotehnică se vorbește despre mari producții de grâu la hectar obținute prin inginerie genetică, de ce n-am aplica aceste tehnici moderne și la plantele medicinale, în special în ce privește conținutul lor în substanțe active?” R.l. 12 V 83 p. 5. ◊ „[...] își extinde utilizările într-un nou domeniu: biotehnica [...] Prin aceste metode un biotehnician poate «prelucra» circa 1000 de celule pe oră [...]” R.l. 5 VII 84 p. 8 (din engl. biotechnics; DEX-S)

biotehnic, ~ă [At: DEX² / P: bi-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: eg biotechnics] 1 sf Bionică (1). 2 a De bionică (1). 3 a Care aparține bionicii (1). 4 a Referitor la bionică (1).

biotehnic, -ă s.f., adj. 1 s.f. Bionică. 2 adj. Care aparține biotehnicii, care se referă la biotehnică. • sil. bi-o-. pl. -ci, -ce. /<engl. biotechnics.

BIOTEHNIC, -Ă I. adj. referitor la biotehnică. II. s. f. bionică. (< engl. biotechnics)

BIOTEHNICĂ s. (BIOL.) bionică.