13 definiții pentru binecuvântare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINECUVÂNTARE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta.

BINECUVÂNTARE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta.

binecuvântare sf [At: DRĂGHICI, R. 89 / 10-11 / Pl: ~tări / E: binecuvânta] 1 (D. Dumnezeu) Revărsare a grației divine Si: (liv) benedicțiune, binecuvântat1 (1), blagoslovire, blagoslovenie, (înv) urâciune. 2 (Ccr) Cuvintele cu care se binecuvântează Si: binecuvântat1 (2). 3 Urare de prosperitate și fericire, cu invocarea numelui lui Dumnezeu Si: binecuvântat1 (3). 4 Slăvire (în semn de recunoștință) Si: binecuvântat1 (4), fericire, lăudare, preamărire. 5 (Îe) A (sau a-și) da ~ A încuviința.

binecuvântare f. fapta de a binecuvânta și rezultatul ei.

binecuvîntare s.f. 1 (relig.) Acțiune sacră pe care o îndeplinește un rabin, preot sau imam pentru a atrage grația divină asupra cuiva sau a ceva. ◊ Binecuvîntare apostolică v. apostolic. ♦ Revărsare a grației divine; blagoslovire. ◊ Fig. Ploaia asta a fost o binecuvîntare. ♦ Concr. Cuvintele cu care se binecuvîntează. ♦ (la pl.) Grupare de imne care proslăvesc Învierea Domnului sau invocă mila divină la moartea unui creștin. 2 Urare de prosperitate și fericire, cu invocarea numelui lui Dumnezeu. 3 Slăvire în semn de recunoștință; preamărire. 4 Expr. Cu (sau sub) binecuvîntarea cuiva = cu consimțămîntul, învoirea cuiva. Lui Lăpușneanu Vodă i-a dat pocal de otravă chiar doamna sa, sub binecuvîntarea părintelui mitropolit Teofan (SADOV.). A(-și) da binecuvîntarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. • pl. – ări. /v. binecuvînta.

BINECUVÎNTARE sf. 1 Faptul de a binecuvînta; proverb: ~a părinților întărește casele fiilor 2 Favoarea, ocrotirea cerească.

BINECUVÎNTARE, binecuvîntări, s. f. Acțiunea de a binecuvînta; formula sau cuvintele rostite, ori gestul pe care îl face preotul cînd binecuvîntează. Îngenunchind amîndoi dinaintea Împăratului-Verde, își jură credință unul altuia, primind binecuvîntare de la dînsul. CREANGĂ, P. 297. Mă întovărășiră de binecuvîntări pînă ce mă perdură din ochi. NEGRUZZI, S. I 300. ◊ Expr. A(-și) da binecuvîntarea = a aproba, a încuviința, a fi de acord (cu ceva). Sub binecuvîntarea cuiva = cu aprobarea, încuviințarea, consimțămîntul, învoirea cuiva. Lui Lăpușneanu-vodă i-a dat pocal de otravă chiar doamna sa, sub binecuvîntarea părintelui mitropolit Teofan. SADOVEANU, N. F. 50.

BINECUVÎNTARE, binecuvîntări, s. f. Acțiunea de a binecuvînta; formula rostită sau gestul făcut de preot cînd binecuvîntează. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvîntarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba.

binecuvîntáre f. Acțiunea de a binecuvînta, benedicțiune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

binecuvântare s. f., g.-d. art. binecuvântării; pl. binecuvântări

binecuvântare s. f., g.-d. art. binecuvântării; pl. binecuvântări

binecuvântare s. f. → cuvântare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BINECUVÂNTARE s. 1. (BIS.) blagoslovire, (livr.) benedicțiune, (pop.) blagoslovenie, (înv.) urăciune. 2. v. preamărire.

BINECUVÎNTARE s. 1. (BIS.) blagoslovire, (livr.) benedicțiune, (pop.) blagoslovenie, (înv.) urăciune. (~ credincioșilor de către preot.) 2. glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (Au adus ~ salvatorului lor.)

Intrare: binecuvântare
binecuvântare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binecuvântare
  • binecuvântarea
plural
  • binecuvântări
  • binecuvântările
genitiv-dativ singular
  • binecuvântări
  • binecuvântării
plural
  • binecuvântări
  • binecuvântărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binecuvântare, binecuvântărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îngenunchind amîndoi dinaintea Împăratului-Verde, își jură credință unul altuia, primind binecuvîntare de la dînsul. CREANGĂ, P. 297. DLRLC
    • format_quote Mă întovărășiră de binecuvîntări pînă ce mă perdură din ochi. NEGRUZZI, S. I 300. DLRLC
    • chat_bubble A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble Sub binecuvântarea cuiva = cu aprobarea, încuviințarea, consimțământul, învoirea cuiva. DLRLC
      • format_quote Lui Lăpușneanu-vodă i-a dat pocal de otravă chiar doamna sa, sub binecuvîntarea părintelui mitropolit Teofan. SADOVEANU, N. F. 50. DLRLC
etimologie:
  • vezi binecuvânta DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.