O definiție pentru bineînțelege

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

a bineînțelege vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bineînțeleg, 3 sg. bineînțelege

Intrare: bineînțelege
verb (V652)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bineînțelege
  • bineînțelegere
  • bineînțeles
  • bineînțelesu‑
  • bineînțelegând
  • bineînțelegându‑
singular plural
  • bineînțelege
  • bineînțelegeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bineînțeleg
(să)
  • bineînțeleg
  • bineînțelegeam
  • bineînțelesei
  • bineînțelesesem
a II-a (tu)
  • bineînțelegi
(să)
  • bineînțelegi
  • bineînțelegeai
  • bineînțeleseși
  • bineînțeleseseși
a III-a (el, ea)
  • bineînțelege
(să)
  • bineînțelea
  • bineînțelegea
  • bineînțelese
  • bineînțelesese
plural I (noi)
  • bineînțelegem
(să)
  • bineînțelegem
  • bineînțelegeam
  • bineînțeleserăm
  • bineînțeleseserăm
  • bineînțelesesem
a II-a (voi)
  • bineînțelegeți
(să)
  • bineînțelegeți
  • bineînțelegeați
  • bineînțeleserăți
  • bineînțeleseserăți
  • bineînțeleseseți
a III-a (ei, ele)
  • bineînțeleg
(să)
  • bineînțelea
  • bineînțelegeau
  • bineînțeleseră
  • bineînțeleseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)