bifurcație sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: fr bifurcation] 1-2 Bifurcare (1-2).

bifurcație s.f. Bifurcare. ♦ Loc unde se bifurcă un drum, o arteră etc. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. bifurcation.

BIFURCAȚIE, bifurcații s. f. Faptul de a bifurca; locul unde se bifurca un drum. Bifurcația unui drum. – Pronunțat: -ți-e.

BIFURCAȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare; (concr.) locul unde se bifurcă ceva. – Fr. bifurcation.

BIFURCAȚIE s.f. Bifurcare; loc unde se bifurcă un drum; răscruce. [Gen. -iei. / cf. fr. bifurcation, it. biforcazione, lat. bifurcatio].

BIFURCAȚIE s. f. bifurcare; loc unde se bifurcă un drum, un râu etc. (< fr. bifurcation)

*BIFURCARE, *BIFURCAȚIUNE sf. 1 Faptul de a se bifurca ¶ 2 Locul de unde se bifurcă, înfurcitură.

bifurcație (desp. -ți-e) s. f., art. bifurcația (desp. -ți-a), g.-d. art. bifurcației; pl. bifurcații, art. bifurcațiile (desp. -ți-i-)

bifurcație (-ți-e) s. f., art. bifurcația (-ți-a), g.-d. art. bifurcației; pl. bifurcații, art. bifurcațiile (-ți-i-)

bifurcație s. f. (sil. -ți-e), art. Bifurcația (sil. -ți-a), g.-d. art. bifurcației; pl. bifurcații, art. bifurcațiile (sil. -ți-i-)

BIFURCAȚIE s. bifurcare, (pop.) înfurcitură. (~ unui drum.)

BIFURCAȚIE s. bifurcare, (pop.) înfurcitură. (~ unui drum.)