O definiție pentru biftuit
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ghiftuĭésc și (Cant.) biftuĭésc v. tr. (rudă cu buft, ca bondoc cu ghindoc. D. rom. vine rut. givtati, a. î.). Îndop, satur pînă în gît. V. refl. Mănînc pînă nu maĭ pot: m’am ghiftuit de (saŭ cu) mere! Fig. M’am ghiftuit de banĭ.
Intrare: biftuit
biftuit participiu
participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)