bezmăn sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 58/5 / V: besman, ~men (A și: ~men), bezmăt, ~mân, bezmet, bis~, bizman / Pl: ~uri / E: nct] (Mol; înv) Embatic. corectat(ă)

bezmăn s.n. (înv.) 1 Impozit pentru cîrciumă. 2 Închiriere a unui teren pe o perioadă îndelungată sau fără termen. • și bezmen, băzmăn s.n. /<ucr. безмун.

BEZMĂN s. n. (Mold.) Formă de arendare a unei proprietăți pe termen lung. Bezmănul cu cepărie, ce au fost dînd cîrșmele din toată țara. PSEUDO-COSTIN. Etimologie necunoscută. Cf. sl. bĕzmeninŭ „neschimbat”, rus. bezmen „cîntar”. substantiv neutru

bezmăn n. Mold. 1. odinioară dare pentru locul cârciumelor; 2. embatic. [Rus. BEZMENŬ, cântar].

bézmăn n., pl. ăne și ene (rut. bézmyn, rus. bezmén, cantar, balanță, cuv. străin, poate mongolic, nu d. sl. bezŭ, fără. și miĕna, schimbare. Bern. 1, 53). Vechĭ. Biru cîrciumilor de pe moșiile domnuluĭ, boĭerilor sau mînăstirilor. Biru de ceară și săpun dat curțiĭ donneștĭ. Azĭ. Mold. Embatic. – Și bézmăt în nord.

besman sn vz bezmăn

bezmăt sn vz bezmăn

bezmân sn vz bezmăn

bezmet sn vz bezmăn

bizmăn sn vz bezmăn

băzmăn s.n. v. bezmăn.

bezmen s.n. v. bezmăn.

bézmăt v. bezmăn.

BEZMĂN s. v. embatic, emfiteoză.

bezmăn s. v. EMBATIC. EMFITEOZĂ.

bezmăn (-nuri), s. n. – (Înv.) Emfiteoză plătită de cei care trăiau pe domeniile principelui, ale nobililor sau ale mănăstirilor. Sl. bezŭ „fără” și mĕna „schimb”, fiinf contribuția proprie a celor care ședeau permanent („fără să se schimbe”) pe domeniile altui stăpîn. – Der. bezmănar, s. m. (încasator al drepturilor de emfiteoză); bezmănui, vb. (a încasa drepturile de emfiteoză). Rădăcina este aceeași ca în cuvîntul izmene.