BEȘLIU, beșlii, s. m. (Înv.) Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. – Din tc. beșli.

beșliu [At: CONDICA (1693), ap. ȘIO / Pl: ~ii / E: tc beşli] 1 Corp de cavalerie (turcă), cu slujbă de jandarmi și curieri domnești. 2 Soldat din corpul de beșlii (1). 3 a (Rar, îpp) Voinic.

beșliu s.m. (înv.) 1 (milit.) Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. Baș-beșleaga... poruncește beșliilor, ostași de poliție turcești (DOC.). 2 (milit.; la pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. 3 (milit.; după 1821, în Țările Rom.) Soldat turc rămas pentru menținerea ordinii (care comitea tot felul de abuzuri). 4 (pop.) Hoț, jefuitor. Sturze, sturzule, haramgiule, tu beșliule! (POP.). • pl. -ii. /<tc. beșli.

‡BEȘLIU sm., mai adesea BEȘLII pl. 🔎 Altă dată: corp de călăreți Turci sau Tătari cari făceau slujbă de curieri, mai tîrziu și aceea de jandarmi pentru menținerea ordinei: Poarta era hotărîtă să depărteze pe beșlii (I.-GH.). [tc.].

BEȘLIU, beșlii, s. m. Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. – Din tc. beșli.

BEȘLIU, beșlii, s. m. (Munt., Mold.., învechit). Soldat din cavalerie (de obicei turc), care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. În privința beșliilor, Reis-Efendi răspundea că numărul lor nu era cu mult mai mare decît fusese înainte de 1821. GHICA, S. 123. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați.

BEȘLIU, beșlii, s. m. (Înv.) Soldat (turc) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. ♦ (La pl.) Corp de cavalerie alcătuit din astfel de soldați. – Tc. beșli.

BEȘLIU ~i m. ist. 1) Soldat (turc sau tătar) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. 2) la pl. Corp de cavalerie, constând din asemenea soldați. [Sil. beș-liu] /<turc. beșli

BEȘLIU s.m. (Mold., ȚR) Soldat de cavalerie (mai ales turcească), care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. A: Dacă au porni la împărăție hanul și pașa, au trimis și aici în țară agi și beșlii și siimeni hănesti. AXINTE URICARIUL, apud ȘIO. B: Ieși Mihnea-Vodă și zise beșliilor turcește. R. POPESCU. Etimologie: tc. beșli. Vezi și beșleagă. substantiv masculin

beșlíŭ m. (turc. bešli, călăreț din garda viziruluĭ). Vechĭ. Soldat de cavalerie ușoară la Turcĭ. În Moldova călăraș Turc orĭ Tătar care făcea serviciu de curier la Constantinopole orĭ Crimeĭa și făcea parte dintr’un corp pus supt comanda mareluĭ postelnic. În Țara Romînească, călăraș de elită dintr’un corp de 200 de oameni înființat de Mihaĭ Viteazu împreună cu alt corp numit numit al deliilor. Soldat Turc orĭ Tătar întreținut de domn ca să împedece neorînduĭelile Turcilor în țările româneștĭ. Slujitor în general. (Turc orĭ creștin). După Zaveră, soldat turcesc lăsat ca jandarm (cîte unu cu 10 neferĭ în fiecare plasă, cîte o beșleagă cu 50 de neferĭ în orașele principale și cîte o beșleagă în Iașĭ și Bucureștĭ). Fig. Jăfuitor, prădător.

beșlii m. pl. odinioară: 1. cavalerie ușoară la Turci: trei beșlii și trei delii ce țin raiaua în Dii POP.; 2. în Moldova: corp de călăreți fruntași, compus din Turci sau Tătari, cari făceau serviciul de curieri; 3. în Muntenia: ceată de călărime aleasă, în număr de 200, înființată de Mihaiu Viteazul: beșlii și delii; 4. după Zavera: ostașii turci lăsați în țară pentru menținerea ordinii (cari comiteau lot felul de abuzuri); 5. jăfuitor, hoțoman (în cântecele dobrogene): sturze, sturzule, haramgiule, tu beșliule! POP. [Turc. BEȘLI, gardă călăreață a marelui Vizir].

beșliu (înv.) s. m., art. beșliul; pl. beșlii, art. beșliii (desp. -li-ii)

beșliu (înv.) s. m., art. beșliul; pl. beșlii, art. beșliii (-li-ii)

beșliu s. m., art. beșliul; pl. beșlii, art. beșliii

beșliu, beșliu s. m. polițist.