21 de definiții pentru baligă balegă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

baligă sf [At: DOSOFTEI, ap. HEM 2383 / V: ~legă / Pl: ~igi, ~ige / E: cf srb balega, alb baigë] 1 Excremente de animale mari Si: băligar (1). 2 (Fam; îs) ~ e vită botezată Excrement de om. 3-4 (Pop; îe) (A o trânti) ca ~ga în gard (A spune) vorbă nepotrivită. 5 (Pop; îe) La ~ moale puțin(tic)ă apă (sau ploaie) trebuie Pe cei slabi de tot, îi dau gata mici întâmplări. 6 (Fam; îe) Vițelul după ~ se cunoaște ce bou o să (se) facă Omul se cunoaște din copilărie cât va fi de prost. 7 (Fam; îe) S-a aprins ~ga în el A se supăra. 8 (Fam; îe) A face sânge în ~ A se lăuda cu ceva grozav, pe care nu este în stare să-l facă. 9 (Înv; imp) Gunoi. 10-11 (Fig) Om moale, (fără voință sau) fără energie Cf băligos (2). corectată

BÁLIGĂ, baligi, s. f. (Adesea fig.) Excrement de animale mari; băligar. [Var.: bálegă s. f.] – Cf. scr. balega, alb. balge.

BÁLIGĂ, baligi, s. f. (Uneori cu sens colectiv) Excremente ale animalelor mai mari (boi, vaci, cai, urși etc.). – Variantă: bálegắ (DUMITRIU, B. F. 97, CAMILAR, TEM. 129) s. f.

BÁLIGĂ, baligi, s. f. Excrement al animalelor mari. [Var.: bálegă s. f.] – Comp. sb. balega, alb. bagël’ë.

BÁLIGĂ ~gi f. Excrement de animale mari. [G.-D. baligii] /Orig. nec.

baligă f. 1. excremente de vite, mai vârtos de bou și de cal; 2. fig. om moale și lipsit de orice energie. [Origină necunoscută].

BÁLEGĂ, balegi, s. f. (Adesea fig.) Excrement de animale mari; băligar. [Var.: báligă s. f.] – Cf. sb. balega, alb. balgë.

BÁLEGĂ s. f. v. baligă.

BÁLEGĂ s. f. v. baligă.

báligá f., pl ĭ (-igă pare să fie sufixu lat. -ĭcus. D. rom. vine alb. baigă, sîrb. balegá, rut. balýga, belega). Excremente de vite marĭ (de boŭ, de cal). Fig. Fam. Triv. Om bleg, mămăligă. La baliga moale puțină apă-ĭ trebuĭe, unuĭ om slab o boală ușoară-ĭ trebuie ca să cadă la pat orĭ să moară. V. căcărează.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

báligă s. f., g.-d. art. báligii; pl. báligi

!bálegă/báligă s. f., g.-d. art. bálegii/báligii; pl. bálegi/báligi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BALIGĂ s. băligar, gunoi, (reg.) băligău. (Scoate ~ din grajd.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

báligă (báligi), s. f. -Băligar. – Var. balegă, s. f.; bălig, vb.; mr. baligă, s. f.; istr. (am)balig, vb. Origine necunoscută. Coincide cu alb. baigë, bag(ël)jë (care după Barič, AAS, II, 80, provine dintr-un baljëgë, identic cu cuvîntul rom.), sb., cf. baloga, balega; astfel încît este considerat uneori drept cuvînt care aparține fondului primitiv balcanic. Explicațiile date pînă în prezent nu sînt suficiente. Miklosich, Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) consideră că rom. provine din sb.; dar același autor, Fremdw., 76, afirmă că sb. depinde de rom., ca și der. săi balegara „băligar” și balegati „a se băliga”, și rut. bal’oh, bal’yga (cf. Candrea, Elemente, 407 și Berneker 41). Nici explicația prin intermediul alb. nu poate satisface (cf. Capidan, Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atît timp cît nu se cunoaște istoria cuvîntului alb. Lambrior 370 propunea o der. puțin probabilă de la bale „salivă”, cu suf. -că. Hasdeu 2384 (cf. Șeineanu, I, 268 și DAR) semnalează tăt. balgaš, balgas, cu același sens, dar al cărui fonetism prezintă dificultăți. Crețu 307 sugerează un *caballica, avînd o afereză puțin explicabilă (cf. Scriban, care crede numai că recunoaște în terminație suf. -icus). În sfîrșit, G. Meyer, IE, VI, 116 (urmat de DAR și Pascu, I, 223) se referă la it. bagola „boabă, bacă” din lat. baca, și care a trecut probabil în Peninsula Balcanică în timpul Evului Mediu, explicație care prezintă mari dificultăți din punct de vedere istoric și semantic (cf. Treimer, ZRPh., XXXVIII, 285) și care în nici un caz nu se potrivește pentru rom., unde excrementele animale care ar putea sugera o comparație cu ideea de „boabă, bacă” au tocmai alt nume, cf. căcărează. Der. băliga, vb. (a face baligă); băligar, s. n. (baligă; îngrășămînt); băligar, s. m. (gîndac negru, Geotrupes stercorarius, Scaraboeus fimentarius); băligos, adj. (plin de băligar; prost, bleg; laș, fricos); îmbălega, vb. (a băliga; a umple cu băligar).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

báligă, baligi, balige, (balega). s.f. – 1. Excremente de animale mari. 2. Pete maronii care ies pe fața unor femei gravide (ALR). 3. (fig.) Om moale. – Et. nec. (DER). Cuvânt autohton, cf. alb. baigë, bagë, bagëlë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu); forma străromână era *ballega, posibil i.-e. *bhel-no +gua (Russu, 1971: 136); cf. srb. balega, alb. baigë (MDA). Cuv. rom. > srb. balegá, ucr. balyga, belega (Scriban).

báligă, -i, -e, (balega). s.f. – Excremente de animale mari. – Cuvânt autohton, cf. alb. baigë (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

baligă, baligi, s. f. 1. pălărie. 2. persoană înceată. 3. obiect de valoare mică.

a sta ca o balegă / ca o plăcintă expr. (vulg.) a fi pasiv / comod.

Intrare: baligă
substantiv feminin (F47)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • baligă
  • baliga
plural
  • baligi
  • baligile
genitiv-dativ singular
  • baligi
  • baligii
plural
  • baligi
  • baligilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F47)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balegă
  • balega
plural
  • balegi
  • balegile
genitiv-dativ singular
  • balegi
  • balegii
plural
  • balegi
  • balegilor
vocativ singular
plural