băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel¹ a, bală, bea² sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4 sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

băl, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. 2 (despre animale, mai ales despre oi) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. • pl. -i, -e. /<sl. veche бала.

BĂL I. adj. 1 🐑 Se zice despre o oaie albă sau care are numai capul sau botul alb ¶ 2 Băn. Vacă ~ă, vacă albă ¶ Băn. Alb la față, bălaiu: Drag mi-a fost neicuța’l ~, De trei ani mă țiu cu el (HOD.). II. BĂLĂ sf. Băn. Mîndră, drăguță: Băla care-mi place mie, Gura ei strugur de vie (HOD.) [vsl. bélŭ] .

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

BĂL adj. (Ban.) Bălan, blond, alb. Bĕl. Albus. AC, 330. Etimologie: sl. bĕlŭ. Vezi și băloi Cf. gălbeneț (2). adjectiv

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

bea² sf vz băl

bel¹, ~ă a vz băl

biel a vz băl

bea vb. II. 1 tr. A înghiți, a consuma un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pînă la fund = a îndura o supărare, un necaz pînă la capăt. A bea tot amarul v. amar. A nu avea (nici) după ce bea apă v. apă. A bea apă clocotită și a mînca foc v. clocotit. Doar n-am băut cucută (ca să...) v. cucută. Doar n-am băut gaz v. gaz. A bea dintr-o înghițitură v. înghițitură. A bea dintr-un pahar (cu cineva) v. pahar. A bea paharul morții (ori de moarte) v. pahar. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă v. vrea. ♦ A sorbi, a suge. ◊ Poet. Văd fluturi albaștri ușori Roind și bînd miere din flori (EMIN.). 2 intr. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. (fam.) A bea în cinstea (sau pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva. A bea la botul calului v. bot. A-și bea (și) mințile v. minte. A se pune pe mîncat și pe băut v. mînca. A bea (cîte) un păhărel v. păhărel. A bea în (ori pentru, reg., de) sănătatea (cuiva) v. sănătate. A bea ca în tîrg v. tîrg. A bea de-i (sau pînă-i) trosnesc (sau să-i trosnească) urechile (sau fălcile) v. trosni. A ține (pe cineva) pe mîncat și pe băut v. mînca. Bea de usucă v. usca. ♦ (tr.) A sărbători (printr-o petrecere, printr-un chef) pe cineva; a consuma băuturi în cinstea și pe cheltuiala altuia. 3 intr. A cădea în patima beției. A început să bea. 4 tr. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa v. cămașă. 5 tr. Expr. (pop.) A bea tutun (sau o țigară) = a fuma. A bea ciubuc v. ciubuc. Cît ai bea o țigară ori în cîtă vreme ai bea o țigară v. țigară. • prez.ind. beau. /lat. bĭbĕre.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

❍BĂLUC I. adj. Mold. dim. BĂL (ȘEZ.). II. BĂLUCA sf. 1 Trans. Fetiță blondă ¶ 2 🐑 Oiță bălă.

BĂLUȚ I. adj. dim. BĂL: Păcurar cu oi băluță, Căpătatu-ți-ai drăguță? (HOD.). II. BĂLUȚĂ sf. 1 🐑 Oiță bălă ¶ 2 Joc țărănesc.

BEL adj. 🐑 BĂL

bel a. Mold. V. băl.

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.