BĂSMĂLUȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui basma. – Basma + suf. -uță.

băsmăluță sf [At: ȘEZ. I, 36 / V: basmal- / Pl: ~țe / E: basma + -uță] 1-2 (Șhp) Basma (mică).

băsmăluță s.f. Dim. al lui basma. • pl. -e. /basmale, pl. lui basma + -uță.

BĂSMĂLUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. BASMA: băsmăluța bine legată împrejurul gîtului (BR.-VN.).

BĂSMĂLUȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui basma. – Basma + suf. -uță.

BĂSMĂLUȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui basma. 1. v. basma (1). Își aranjă băsmăluță sucită și ieși înaintea semănătorii care venea. MIHALE, O. 441. Era subțirică, desculță și cu o băsmăluță albastră legată cochet pe cap. REBREANU, R. I 91. 2. v. basma (2). Ionici scoase din băsmăluță lui cu flori albastre cîțiva bănuți. CAMILAR, N. I 166. În mînă ținea o băsmăluță și toată încăperea se umplu de-un miros de busuioc uscat. CAMILAR, TEM. 154.

BĂSMĂLUȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui basma.

basmaluță sf vz băsmăluță corectat(ă)

+băsmăluță s. f., g.-d. art. băsmăluței; pl. băsmăluțe

băsmăluță s. f., g.-d. art. băsmăluței; pl. băsmăluțe

băsmăluță s. f., g.-d. art. băsmăluței; pl. băsmăluțe

băsmăluță, -țe.

BĂSMĂLUȚĂ s. v. batic.

BĂSMĂLUȚĂ s. batic, (rar) fișiu. (Purta pe cap o ~.)