bărzăun sm [At: MARIAN, INS. 293 / V: bâr~, barzaon, bâr~e, ~rnăuz, bârdă~, băndăon, bândaon, (Ban) băndăoi, bândăon, ~ăon / Pl: ~i / E: bânzăi + -un] 1 (Mun; Trs) Specie de himenopteră, cu corpul gros și păros, care trăiește în colonii mici făcându-și fagurele în pământ și care produce, cu o coardă din organul respirator, un sunet foarte caracteristic Si: bondar, bâțan, bâzgan, bânzar, bonzar, bonzăroiu, bombar, bumbar, bundar, bunzar, bongar, bongoiu, bozgoiu, albină-țigănească, albina-țiganului, muscoiu (Bombus terrestris). 2 (Rar) Gărgăun. 3 (Ban; Mehedinți; îf bărnăuz) Om fără căpătâi și fără nici o ocupație Si: gură-cască. 4 Desene (sau semne) ciudate. 5 Scriere indescifrabilă.

bărzăun s.m. (entom.) 1 Bondar (Rombus terrestris). 2 Gărgăun (Vespa crabro). • pl. -i. /form. expr.

BĂRZĂUN(E) sm. 🐙 1 Insectă ceva mai mare și mai groasă decît albina, cu corpul vărgat acoperit cu perișori, și care produce o miere aproape tot așa de gustoasă ca a albinei, dar mai lichidă; își face cuibul prin paie sau în gropițe în pămînt; produce, cînd sboară, un fel de sbîrnăitură caracteristică (Bombus terrestris) (🖼 391): un bărzăune negru-galben se luptase cu un paianjin ma mare decît dînsul (BR.-VN.) ¶ 3 = GĂRGĂUN1.

BĂRZĂUN, bărzăuni, s. m. 1. Bondar. 2. Gen de viespi mari, de culoare neagră lucitoare, vărgată cu galben (Vespa crabro). V. gărgăun.

BĂRZĂUN, bărzăuni, s. m. (Entom.) 1. Bondar. 2. Gărgăun. – Onomatopee.

BĂRZĂUN ~i m. Insectă mare care bâzâie și are ac veninos; bondar. /Onomat.

bărzăún și -úne m. (d. borz. Cp. și cu bînzar și bondar). Vest. Gărgăun (vespa crabro). Bondar (bombus terrestris).

barzaon sn vz bărzăun

băndaon sm vz bărzăun

băndăoi sn vz bărzăun

băndăon sm vz bărzăun

bărnăuz sm vz bărzăun

băzăon sm vz bărzăun

bândăen sm vz bărzăun

bârnăuz sm vz bărzăun

bârzăun sm vz bărzăun

bârzăune sn vz bărzăun

BARZAON sm. Trans. (MAR.) 🐙 1 BĂRZĂUN1 ¶ 2 – GĂRGĂUN1 .

BĂRNĂUZ sm. Băn. 🐙 1 = BĂRZĂUN ¶ 2 = GĂRGĂUN.

BÎNZOIU sm. Trans. (FR.-CDR.) 🐙 = BĂRZĂUN [bînzăi].

BÎRNĂUZ = BĂRZĂUN.

BÎȚAN sm. 🐙 1 Mold. Bucov. Trans. (ȘEZ.) (MAR.) (VIC.). Un fel de țînțar mic care tremură din picioare cînd stă locului (Chironomus leucopogon) ¶ 2 = BĂRZĂUN [bîțîi].

BÎZGAR sm. Trans. (VIC.) 🐙 = BĂRZĂUN.

bârzăun m. 1. albină sălbatică; 2. gândac ce sbârnăe sburând. [Onomatopee: cf. bâz! și finalul din gărgăun].

bărzăun s. m., pl. bărzăuni

bărzăun s. m., pl. bărzăuni

bărzăun s. m., pl. bărzăuni

bărzăun

BĂRZĂUN s. 1. v. bondar. 2. v. gărgăun.

BĂRZĂUN s. (ENTOM.) 1. (Bombus terrestris) bondar, (reg.) bînzar, bîțan, bîzgan, bombar, bongar, bongoi, bonzar, bozgoi, muscoi, albina-țiganului, albină-țigănească. 2. (Vespa crabro) gărgăun, (reg.) băzgăun, bîzălău, bîzgar, tăun, albina-țiganului, albină-țigănească, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.