bălăngănit², ~ă a [At: MDA ms / V: ~ncă~¹, ~ncărit¹, ~ărit¹ / Pl: ~iți, ~e / E: bălăngăni] 1-2 Care produce un sunet puternic (de clopot sau) de balangă Si: bălăngănitor (1-2). 3 Care trage neregulat clopotul în dungă Si: bălăngănitor (3). 4 Bălăbănit². 5 Legănat².

BĂLĂNGĂNIT, BĂLĂNGĂIT sbst. Faptul de a bălăngă(n)i; sunetul clopotului de la gîtul calului sau al vitelor: se strîngeau țăranii în jurul bisericii, așteptînd să înceteze bălăngănitul din clopotniță (LUNG.); bălăngăitul arămurilor, ca niște clopote dogite, împrăștie spaima în lungul ținuturilor (DLVR.) .

bălăncănit², ~ă a vz bălăngănit²

bălăncărit², ~ă a vz bălăngănit²

bălăngărit², ~ă a vz bălăngănit²