bâlc¹ sm [At: (a. 1644) ap. HEM 3014 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Băltoacă. 2 Mocirlă.

bîlc s.m. (reg.) Băltoacă, bahnă, mocirlă. • pl. -uri. /etimol. nec.

BÎLC (pl. -curi) Mold. 🌐 Băltoacă, mocirlă: păstoriul trebue să o ferească ca să nu se adăpe din ~uri (DRĂGH.).

bîlc n., pl. urĭ (cp. cu bulhac). Est. Rar. Bulhac.

BÂLC s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

bîlc s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.

bâlc, bâlcuri, s.n. (reg.) Băltoacă, mocirlă, mlaștină. ■ (onom.) Bâlc(u), nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu).

bâlc, bâlcuri, s.n. – (reg.) Băltoacă, mocirlă, mlaștină. ♦ (onom.) Bâlc, Bălc, Bâlcu, nume de familie (72 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Brâncuș, Vraciu).

bâlc, -uri, s.n. – Băltoacă, mocirlă. Bâlc, nume de familie. – Cuvânt autohton (Philippide 1928, Rosetti 1962, Brâncuși 1983).