avânt sn [At: ALECSANDRI, P. III, 73 / Pl: ~uri / E: drr avânta] 1 Vioiciune. 2 Energie. 3 Forță în mișcări. 4-7 (Îe) A-și lua ~ A se avânta (6-9). 8 (Îae) A-și lua elan. 9 (Îvr; îe) A-și da ~ A se lansa. 10 Însuflețire. 11 Elan. 12 Entuziasm. 13 Dezvoltare rapidă într-un domeniu Si: progres. 14 (Îe) A lua ~ A crește repede. 15 (Îae) A se dezvolta. 16 (Îe) A-i tăia cuiva -ul A-i opri cuiva mișcarea plină de elan. 17 (Îae) A-i opri cuiva tendința spre progres. 18 (Îae) A-i tăia cuiva entuziasmul pentru ceva.

AVÂNT ~uri n. 1) Energie în mișcare; vioiciune; însuflețire. ◊ A-și lua ~ a se pregăti pentru săritură; a se avânta. A-i tăia cuiva ~ul a descuraja pe cineva. 2) Dezvoltare rapidă; progres. ◊ A lua ~ a se dezvolta rapid. 3) Imbold lăuntric, puternic care înlesnește realizarea unei acțiuni; elan; entuziasm; exaltare; ardoare. /v. a (se) avânta

avânt n. 1. mișcare spre a se repezi; 2. fig. mișcare pasionată: avânturi de mari fapte, dorinți de nemurire AL.

AVÎNT (pl. -turi) sn. 1 Mișcare repede pe care o face cineva pentru a ajunge într’un loc, pentru a sări ¶ 2 fig. Pornire a sufletului de a se înălța spre lucruri superioare, însuflețire: nimic nu-mi mai amintea căldura, ~ul și tinerețea gîndurilor mele de altădată (I.-GH.) ¶ 3 🥇 AVÎNTUL ȚĂRII, medalie înființată prin decretul din 7 noemvrie 1918, care s’a conferit tuturor militarilor și asimilaților de ori-ce grad ce au luat parte în campania anului 1913 (👉 278) [avînta].

AVÎNT, avînturi, s. n. 1. Vioiciune, energie în mișcări. Intețindu-și puterea în avînt voinicesc, îi aduc sărbătorii lui Noiembrie șapte Chezășia izbînzii pentru cei ce muncesc! DEȘLIU, G. 48. Și de pe sul cu mult avînt Ies odele încet cu-ncetul. COȘBUC, P. I 86. ◊ Expr. A-și lua avînt = a se avînta. Păsările negre fîlfîiră pe capetele lor, pînă își luară avînt. GALACTION, O. I 287. 2. Însuflețire entuziastă, imbold puternic, elan care împinge la săvîrșirea unor fapte mărețe. Ai farmecul puternic ce-aprinde-n omenire Avîntul de mari fapte, dorinți de nemurire. ALECSANDRI, P. III 73. Fig. O, vin’ să-ți culci urechea alăturea de mine, S-auzi zvîcnind pămîntul de rodnice avînturi. TOMA, C. V. 82. 3. Dezvoltare însuflețită, progres mare. Anii puterii populare sînt anii de puternic avînt economic și cultural al forțelor creatoare ale poporului, atît timp ținute sub obroc de capitalism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. ◊ Expr. A lua avînt = a crește, a se dezvolta. Industria grea a luat avînt în țara noastră.

AVÎNT, avînturi, s. n. 1. Vioiciune, energie în mișcări. ◊ Expr. A-și lua avînt = a se pregăti pentru o săritură; a se avînta. 2. Însuflețire, elan. ◊ Expr. A-i tăia cuiva avîntul = a descuraja pe cineva. 3. Dezvoltare însuflețită, progres mare. ◊ Expr. A lua avînt = a se dezvolta rapid. – Postverbal al lui avînta.

1) avînt n., pl. urĭ (d. a avînta). Pornire, răpezire: avîntu uneĭ oștĭ. Fig. Pornire, dorință mare: avînturile inimiĭ.

avânt s. n., pl. avânturi

avânt s. n., pl. avânturi

avânt s. n., pl. avânturi

AVÂNT s. 1. v. entuziasm. 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. și fam.) suflet, (reg.) mau. (Cântați cu mai mult ~!) 3. v. patos.

Avânt ≠ decădere, regres, declin

AVÎNT s. 1. ardoare, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ tinereții.) 2. ardoare, elan, impetuozitate, temperament, (pop. și fam.) suflet, (reg.) mau. (Cîntați cu mai mult ~!) 3. însuflețire, patos, vervă. (~ stilului său.)

avînt (avînturi), s. n. – Pornire, elan, însuflețire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Dacă această ipoteză nu este greșită, avînt trebuie să fi fost la început înțeles ca adv. (această valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert că acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, și nici în dialecte). Construcția ar fi identică, deci, cu acasă, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretată a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simțit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formație probabil artificială și modernă, motivată de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. După DAR, avînt este formație postverbală de la avînta, și acesta este o compunere internă, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).