O definiție pentru autosusține

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+autosusține (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. autosusțin, 2 sg. te autosusții, 3 sg. se autosusține; conj. prez. 1 sg. să mă autosusțin, 3 să se autosusți; imper. 2 sg. afirm. autosusține-te; ger. autosusținându-mă; part. autosusținut

Intrare: autosusține
  • silabație: a-u- info
verb (V612)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autosusține
  • autosusținere
  • autosusținut
  • autosusținutu‑
  • autosusținând
  • autosusțiind
  • autosusținându‑
  • autosusțiindu‑
singular plural
  • autosusține
  • autosusțineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autosusțin
  • autosusțiu
(să)
  • autosusțin
  • autosusțiu
  • autosusțineam
  • autosusținui
  • autosusținusem
a II-a (tu)
  • autosusții
(să)
  • autosusții
  • autosusțineai
  • autosusținuși
  • autosusținuseși
a III-a (el, ea)
  • autosusține
(să)
  • autosusți
  • autosusție
  • autosusținea
  • autosusținu
  • autosusținuse
plural I (noi)
  • autosusținem
(să)
  • autosusținem
  • autosusțineam
  • autosusținurăm
  • autosusținuserăm
  • autosusținusem
a II-a (voi)
  • autosusțineți
(să)
  • autosusțineți
  • autosusțineați
  • autosusținurăți
  • autosusținuserăți
  • autosusținuseți
a III-a (ei, ele)
  • autosusțin
(să)
  • autosusți
  • autosusție
  • autosusțineau
  • autosusținu
  • autosusținuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)