12 definiții pentru atributiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif.

atributiv, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr attributif] 1 a Care exprimă un atribut. 2 a (Grm) Care are funcția în propoziție a unui atribut. 3-4 sf af (Șîs Propoziție -ă) (Propoziție) care are funcția de atribut pe lângă un substantiv (din propoziția regentă). 5-6 sf, af (Îas) (Propoziție) relativă.

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcțiune de atribut. Propoziție atributivă.

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut. – Fr. attributif.

ATRIBUTÍV, -Ă adj. Cu funcție de atribut. ◊ Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif].

ATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcție de atribut. ♦ propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif)

ATRIBUTÍV ~ă (~i, ~e) Care are funcție de atribut. ◊ Propoziție ~ă propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributif

atributiv a. Gram. prin care se exprimă un atribut: adjectiv atributiv.

*atributív, -ă adj. (d. atribút; fr. attributif). Care cuprinde un atribut: adjectiv, verb atributiv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

atributív (a-tri-) adj. m., pl. atributívi; f. atributívă, pl. atributíve

atributív adj. m. (sil. -tri-), pl. atributívi; f. sg. atributívă, pl. atributíve


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ATRIBUTÍV, -Ă adj. (< fr. attributif): în sintagma subordonată necircumstanțială atributivă (v.).

Intrare: atributiv
atributiv adjectiv
  • silabație: a-tri-
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atributiv
  • atributivul
  • atributivu‑
  • atributi
  • atributiva
plural
  • atributivi
  • atributivii
  • atributive
  • atributivele
genitiv-dativ singular
  • atributiv
  • atributivului
  • atributive
  • atributivei
plural
  • atributivi
  • atributivilor
  • atributive
  • atributivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

atributiv

  • 1. Care are funcție de atribut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. (și) substantivat feminin Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă.
      surse: DLRLC DN

etimologie: