13 definiții pentru atestat (s.n.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.

ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.

atestat1 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 149 / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: atesta] 1 Confirmare. 2-5 Atestare (2-5). 6-9 Act prin care se atestă (1-3, 5). 10 (Spc) Certificat de studii.

ATESTÁT, atestate, s. n. (învechit) Act prin care se atestă ceva (v. dovadă); (în special) certificat sau diplomă de studii. Huțu... trebuie să meargă să-și ia atestatul, pentru că, îți spun eu: nu primesc alt dascăl în sat decît pe unul care a învățat la mine. SLAVICI, O. I 77. Într-o lună nădăjduiesc că iți voi trimite atestat că am primit cinci premii. KOGĂLNICEANU, S. 66. Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase. ALEXANDRESCU, P. 175. – Pl. și: atestaturi (ALECSANDRI, T. 90).

ATESTÁT, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva; certificat sau diplomă de studii. – Germ. Attestat.

ATESTÁT s.n. Act care atestă ceva; (spec.) diplomă, certificat de studii. [Pl. -te. / cf. germ. Attestat, lat. attestatum < attestari – a depune mărturie].

ATESTÁT s. n. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii. (< germ. Attestat)

ATESTÁT ~e n. Act prin care se atestă ceva; diplomă; certificat de studii. /<germ. Attestat

*atestát n., pl. e (d. a atesta; germ. attestat). Certificat, adeverință: atestat de absolvirea școaleĭ primare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ATESTÁT s. v. certificat, diplomă.

Intrare: atestat (s.n.)
atestat2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestat
  • atestatul
  • atestatu‑
plural
  • atestate
  • atestatele
genitiv-dativ singular
  • atestat
  • atestatului
plural
  • atestate
  • atestatelor
vocativ singular
plural
atestat3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestat
  • atestatul
  • atestatu‑
plural
  • atestaturi
  • atestaturile
genitiv-dativ singular
  • atestat
  • atestatului
plural
  • atestaturi
  • atestaturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

atestat, atestatesubstantiv neutru

  • 1. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Huțu... trebuie să meargă să-și ia atestatul, pentru că, îți spun eu: nu primesc alt dascăl în sat decît pe unul care a învățat la mine. SLAVICI, O. I 77. DLRLC
    • format_quote Într-o lună nădăjduiesc că iți voi trimite atestat că am primit cinci premii. KOGĂLNICEANU, S. 66. DLRLC
    • format_quote Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase. ALEXANDRESCU, P. 175. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.