ascuțire sf [At: CANTEMIR, ap. HEM 1836 / Pl: (nob) ~ri / E: ascuți] 1 Operație prin care se face vârf unui obiect înțepător Si: (îvr) ascuțeală (1). 2 Operație prin care lama unei unelte sau arme se face mai tăioasă Si: (îvr) ascuțeală. 3 (Fig) Istețime. 4 (Fig; d. privire, văz) Agerime. 5 (Fig) Agravare a unui conflict, a unei crize, a unei lupte politice etc. 6 (Fig; pex) Intensificare.

ASCUȚIRE sf. 1 Faptul de a (se) ascuți ¶ 2 fig. ‡Pătrundere, agerime: îi prisosiia ~a minții și a isteciunii (GAST.).

ASCUȚIRE, ascuțiri, s. f. Acțiunea de a ascuți. 1. Formare a unui vîrf prin tăiere, cioplire, pilire etc. Ascuțirea creionului. 2. Șlefuire a unui obiect tăios pentru a-l face (mai) ascuțit. Ascuțirea cuțitelor. 3. Fig. Intensificare, înăsprire. Construirea societății socialiste are loc în condițiile ascuțirii luptei de clasă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 447. Ascuțirea luptei de clasă, atît pe tărîm intern cît și pe cel internațional, pune în fața partidului nostru sarcina întăririi maxime a vigilenței. REZ. HOT. I 165. 4. Fig. Dezvoltare, perfecționare (a unui simț, a unei calități etc.). Ascuțirea auzului.

ASCUȚIRE, ascuțiri, s. f. Acțiunea de a (se) ascuți.

ascuțire s. f., g.-d. art. ascuțirii; pl. ascuțiri

ascuțire s. f., g.-d. art. ascuțirii; pl. ascuțiri

ascuțire s. f., g.-d. art. ascuțirii; pl. ascuțiri