13 definiții pentru arsenic (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arsenic1 [At: DA ms / V: (înv) ~i sf / A: (înv) ~nic / E: fr arsenic, lat arsenicum] 1 sn Arsen (1). 2 sn Arsen (2). 3 a (Îs) Acid ~ Acid al arsenului (1) pentavalent (H3 As O4 1/2 H2O), în formă de cristale albe higroscopice, solubile în apă, care e folosit în sinteze de laborator.

ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum.

ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum.

ARSÉNIC2 s. n. Metaloid cristalizat, sfărîmicios, de culoare cenușie, cu strălucire metalică, cu miros caracteristic de usturoi, ai cărui compuși sînt otrăvitori; în cantități foarte mici e folosit în medicină; (popular) șoricioaică.

ARSÉNIC s. n. Metaloid cristalizat, sfărâmicios, de culoare cenușie, cu miros de usturoi, ai cărui compuși sunt otrăvitori. ◊ (Adjectival, în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. – Fr. arsenic (lat. lit. arsenicum).

ARSÉNIC s.n. Arsen. [< fr. arsenic, lat. arsenicum].

ARSÉNIC1 s. n. anhidridă arsenioasă; arsen (2). (< fr. arsenic, lat. arsenicum, gr. arsenikon)

arsenic n. 1. metaloid, de un cenușiu lucitor, care răspândește la căldură un miros tare de usturoiu; pulberea arsenicului devine otrăvitoare și servă la facerea hârtiei care omoară muște; 2. acid arsenic.

*arsénic n. (vgr. arsenikón, masculin, d. ársen, viguros). Chim. Metaloid tri- și pentavalent de doŭă felurĭ: cristalizat și amorf. Cel cristalizat e cenușiŭ, metalic, cu densitatea de 5,7 și sfărămicĭos. Se volatilizează fără să se topească la 450°. Supt maĭ multe atmosfere se topește. Cel amorf e negru și are o densitate de 4,71. Arde cu o flacără verde palidă și miroase a usturoĭ. Arsenicu pur nu e veninos, dar pin oxidare devine veninos și se uzitează la facerea hîrtiiĭ de ucis muștele. Compușiĭ luĭ sînt veninoșĭ. V. șoricĭoaĭcă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARSÉNIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, trioxid de arsen, (rar) arsen, șar, (pop.) săricica, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.

ARSENIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, (rar) arsen, șar, (pop.) săricică, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.

Intrare: arsenic (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arsenic
  • arsenicul
  • arsenicu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • arsenic
  • arsenicului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arsenic (s.n.)

  • 1. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; anhidridă arsenioasă; arsen.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN MDN '00 sinonime: arsen
  • diferențiere Metaloid cristalizat, sfărâmicios, de culoare cenușie, cu strălucire metalică, cu miros caracteristic de usturoi, ai cărui compuși sunt otrăvitori; în cantități foarte mici e folosit în medicină.
    surse: DLRLC sinonime: șoricioaică

etimologie: