armean armeană armeancă

armean

  • 1. (La plural) Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la singular) persoană aparținând acestei populații.
    surse: DEX '09 DEX '98 substantiv masculin
    • 1.1. Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo.
      surse: DLRLC DEX '09 NODEX admite vocativul
  • 2. Care aparține Armeniei sau armenilor, privitor la Armenia ori la armeni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX adjectiv sinonime: armenesc

etimologie:

armeancă

  • 1. Femeie care face parte din populația Armeniei.
    surse: DEX '98 DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Armean + sufix -că.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

8 definiții

armán2, ~ă smf a vz armean1

armeán1, [At: MOXA, 381/34 / V: -man2 / Pl; -eni, -ene, (înv) -i, -e / E: vsl apмин] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația Armeniei. 3-4 smf a (Persoană) din Armenia. 5 smp Populația care locuiește în Armenia. 6-7 a Care aparține armenilor1 (5) (sau Armeniei). 8-9 a Referitor la armeni1 (5) (sau la Armenia). 10-11 a Care este specific armenilor1 (5) (sau Armeniei). 12 a Care provine din Armenia. 13 Care este produs de armeni (5). 14 sfa (Șîs limba -ă) Limba vorbită de armeni1 (5).

armeáncă sf af [At: HEM 1695 / V: (înv) -man- / Pl: ~ence / E: armean + -că] 1-4 Armeană (1-4).

armeán (arméni), s. m. – Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus. – Var. arman. Ngr. ἀρμένιος (probabil cu diftongare analogică, așa ca în toate numele etnice, cf. oltean, muntean etc.). Nu pare posibilă der. directă din sl. armĕninŭ, pe care o propune DAR. – Der. arm(e)ancă, s. f.; armenesc, adj.; armenește, adv.; armenime, s. f. (totalitatea armenilor).

Armeni m. pl. popor indo-european, care profesează catolicismul; după un ritual propriu. Armenii sunt împrăștiați în orașele principale din Azia și Europa, iar la noi sunt răspândiți (dela jumătatea sec. XIV) mai ales prin Moldova.

armeán, -eáncă s., pl. enĭ, ence. Locuitor din Armenia saŭ originar de acolo. – Ca adj. e fals. În nord Arman, Armancă, pl. tot enĭ, ence.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARMEÁN, -Ă adj. (< cf. sl. armĕninŭ): în sintagma limbă armeană (v.).

ARMEÁNĂ s. f. (cf. sl. armeninu): limbă din ramura estică a familiei limbilor indo-europene, vorbită de armenii din Republica Armeană (circa 3,5 milioane) și de cei din diaspora armeană – din Turcia, Siria, Liban, Grecia, Polonia, România, SUA, America de Sud etc. (tot circa 3,5 milioane). Tradiția antică i-a considerat pe vorbitorii acestei limbi urmași ai frigienilor, dar nu există dovezi lingvistice sau istorice în acest sens. Datorită condițiilor istorice în care au trăit și trăiesc (mereu cotropiți de puteri imperiale), armenii sunt bilingvi. Studiile privind limba armeană au stabilit circa 900 de rădăcini provenite din indo-europeană și peste 400 de origine urartică sau hurrită (H. Kostanian, Istoria limbii armene – perioada veche, Erevan, 1961). Limba armeană s-a dezvoltat în patru etape distincte: perioada veche, anterioară scrierii armene (timp de 3000 de ani, până în secolul al V-lea e. n.); perioada limbii clasice armene (între secolele V-XI); perioada armenei medii (între secolele XII-XVI) și perioada limbii armene moderne (din secolul al XVII-lea până în prezent). Limba clasică armeană a apărut odată cu alfabetul armean creat de Mesrob Maștoț în anul 405 e. n. (compus din 36 de semne, la care s-au adăugat ulterior încă două). Denumită grabar („limbă scrisă”), armeana clasică era de fapt limba vorbită de popor în acea perioadă, cu unele diferențe între provincii. Strabon (XI, 14, 5) menționează că armenii vorbeau atunci o limbă unitară. Armeana clasică (grabar) s-a folosit în scrierile literare și în scrierile bisericești. Ea s-a îndepărtat însă de vorbirea populară, fapt ilustrat de scrierile lui Hovhanes Mamikonian (secolul al VII-lea) și ale lui Grigor Naregati (secolul al X-lea). După prăbușirea statului armean, această diferențiere s-a adâncit, favorizând apariția armenei medii (secolul al XII-lea), bazată pe armeana populară, prezentă în scrierile de istoriografie, filozofie și drept și în documentele de cancelarie (în special ale Regatului armean al Ciliciei). Armeana medie sau orală se deosebea de grabar prin vocabular, mutații semantice, declinare, conjugare și acord. Ea a evoluat către armeana modernă (impusă în secolul al XVII-lea) divizată în două dialecte: oriental și occidental, care nu se excludeau unul pe celălalt. Încă din secolul al XVI-lea apăruseră scrisori în armeana modernă, care se înmulțesc în secolul următor. În ciuda presiunii dominației otomane, care transformase limba armeană din imperiu într-un jargon (ca de exemplu cel din Constantinopol, în care pătrunseseră peste 4000 de cuvinte turcești și expresii străine), armeana modernă (orientală și occidentală) a păstrat totuși același fond de cuvinte (cca 30%) și aceeași ortografie din armeana clasică. Primele atestări de limbă a. datează din secolul al IX-lea, iar limba literară a. s-a format în secolele al XI-lea – al XVIII-lea, pe baza dialectului din zona Ararat, puternic influențat (mai ales în vocabular) de limba iraniană. A. literară a continuat a. clasică (grabar) până în secolul al XIX-lea, când s-au pus bazele limbii literare armene moderne, care folosește elementele limbii a. vorbite în secolul al XVIII-lea, cu cele două variante: una de răsărit (vorbită în Republica Armeană) și alta de apus (vorbită în Turcia). Limba a. nu are genuri, dar posedă singularul și pluralul. Din cele opt cazuri ale vechii a. s-au păstrat șapte, cu excepția vocativului (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, locativ, ablativ și instrumental). A. a introdus ca o inovație perfectul compus și mai mult ca perfectul (ca, mai târziu, limbile romanice). Datorită contactului cu alte popoare și dominațiilor străine, vocabularul limbii a. este foarte bogat în împrumuturi (mai ales din vechile limbi caucaziene, din iraniană și din greacă). Marile deosebiri dintre a. și celelalte limbi indo-europene sunt explicate de lingviști prin rolul substratului acestei limbi. În SUA, Olanda și Italia există catedre de studiu al limbii a. La noi, prof. Francesca Băltăceanu a ținut ani în șir un curs facultativ de învățare a limbii a., în cadrul Facultății de limbi orientale din Universitatea București. Este bine să știm că în cultura română și-au adus contribuția lor deosebită mari personalități armene ca Gheorghe Asachi, Spiru Haret, Vasile Conta, G. Ibrăileanu, Mihail Jora și Ana Aslan.

Intrare: armean
armean (adj.) adjectiv
adjectiv (A17)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armean armeanul armea armeana
plural armeni armenii armene armenele
genitiv-dativ singular armean armeanului armene armenei
plural armeni armenilor armene armenelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M20) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armean armeanul
plural armeni armenii
genitiv-dativ singular armean armeanului
plural armeni armenilor
vocativ singular armeanule, armene
plural armenilor
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armea armeana
plural
genitiv-dativ singular armene armenei
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F26)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armeancă armeanca
plural armence armencele
genitiv-dativ singular armence armencei
plural armence armencelor
vocativ singular armeancă, armeanco
plural armencelor

21 de definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație de limbă indo-europeană stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. ♦ Persoană care face parte din populația Republicii Armenia sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau armenilor (1), privitor la Armenia ori la armeni; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

ARMEANCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația Armeniei. – Armean + suf. -că.

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație de limbă indo-europeană, stabilită mai ales în regiunea dintre munții Caucaz și Taurus; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei; armenesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. – Din sl. armĕninŭ.

ARMEÁNCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Armeniei. – Armean + suf. -că.

ARMEÁN2, armeni, s. m. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Sovietice Socialiste Armene. – Variantă: (Mold., Bucov.) armán (HOGAȘ, H. 9) s. m.

ARMEÁN3, -Ă, armeni, -e, adj. Care ține de poporul sau de țara Armeniei; armenesc.Limba armeană.

ARMEÁNCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Republicii Sovietice Socialiste Armene.

ARMEÁN, -Ă, armeni, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține Armeniei sau populației ei, privitor la Armenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba armeană. 2. S. m. Bărbat care face parte din populația de bază a Armeniei. – Slav (v. sl. armĕninŭ).

ARMEÁNCĂ, armence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Armeniei. – Din armean + suf. -că.

armeán adj. m., s. m., pl. arméni; adj. f. armeánă, pl. arméne

armeánă (limbă) s. f., g.-d. art. arménei

armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce

armeán s. m., adj. m., pl. arméni; f. sg. armeánă, pl. arméne

armeánă (limba) s. f., g.-d. art. arménei

armeáncă s. f., g.-d. art. arméncei; pl. arménce

ARMEÁN adj. v. armenesc.

ARMEÁN1 ~eánă (~éni, ~éne) Care aparține Armeniei sau populației ei; din Armenia. [Sil. -mean] /<sl. armĕninu

ARMEÁN2 ~eánă (~éni, ~éne) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Armeniei sau este originară din Armenia. [Sil. -mean] /<sl. armĕninu

ARMEÁNĂ f. mai ales art. Limba armenilor. /<sl. armĕninu

ARMEÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populația de bază a Armeniei sau este originară din Armenia. /armean + suf. ~


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARMEÁN adj. armenesc. (Populație ~.)