arcuș [At: GHICA, ap. HEM 1504 / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: arc + -uș] 1 sn Vergea între capetele căreia sunt întinse fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor la instrumentele muzicale (cu coarde). 2 sn (Pop; îe) A trage din ~ (sau cu) ~ul A cânta din vioară. 3 sms (Fig; rar) Artist care cântă la un instrument cu coarde.

ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia sînt întinse fire subțiri de păr de cal și cu ajutorul căreia se cîntă la instrumente cu coarde. Măi arcușe, frățioare, Ia întoarce struna, Pentru dorul ce ne doare Să-i mai zicem una! DEȘLIU, G. 17. Tănase se încovoia mai tare pe scripcă și degetele-i tremurau pe strune, pe cînd cu dreapta suia și cobora încet arcușul. SADOVEANU, O. VI 178. Un băiet de țigan o schingiuia [vioara] c-un arcuș ce rămăsese în cîteva fire de păr. EMINESCU, N. 34. ◊ Expr. A trage din arcuș (sau cu arcușul) = a cînta din vioară. Trăgea Dinică cu arcușul de te ardea la inimă. GHICA, S. 170.

ARCÚȘ, arcușuri, s. n. Vergea de lemn între capetele căreia se întind fire de păr de cal și cu care se cântă la instrumente cu coarde. – Din arc + suf. -uș.

ARCÚȘ ~uri n. Vergea de lemn, între capetele căreia sunt întinse fire de păr de cal și cu care se cântă la instrumentele cu coarde. /arc + suf. ~uș

arcuș n. vargă cu capetele încovoiate, unite prin peri de cal, cu care se cântă pe vioară sau pe alt instrument cu coarde.

arcúș n., pl. e și urĭ. (d. arc. D. rom. vine rut. árkuš, pol. arkusz). Vargă ale căreĭ capete-s unite cu păr de cal, și cu care se cîntă din vioară orĭ din alt instrument cu coarde.

arcúș s. n., pl. arcúșuri

arcúș s. n., pl. arcúșuri

arcuș, -șe.

ARCÚȘ s. (MUZ.) (reg.) arc. (~ la vioară.)

ARCUȘ s. (MUZ.) (reg.)arc. (~ la vioară.)

arcuș (it. arco, archetto; fr. archet; germ. Bogen; engl. bow), accesoriu al unor instrumente (cordofone cu a.), cu ajutorul căruia sunt acționate coardele. Forma inițială era probabil aceea a arcului. La perfecționarea a., au contribuit Corelli, Tartini, Viotti ș.a. Forma de azi, o baghetă (1) ușor curbată cu diametrul care se subțiază spre vârf se datorește lui Fr. Tourte. Între cele două capete (talon (1) și vârf) este întinsă o suviță de păr de cal, ce se impregnează cu colofoniu* pentru o mai bună aderare la coarde. Un șurub montat pe talon reglează gradul de întindere a părului. Lungimea a. este în funcție de instr. Cel mai lung a. este cel de violină (75 cm), având o greutate de 55-60 gr.

trăsătură de arcuș, orice activitate a mâinii drepte la instrumentele cu arcuș. De calitatea și suplețea tehnicii în conducerea și mânuirea arcușului depind: emisia sunetului, paleta de culoare (timbrală), precum și toate specialitățile care asigură articularea* discursului muzical: détaché, legato*, spiccato*, staccato*, ricochet*.

arcuș, arcușuri s. n. (er.) penis