ARAMEAN, -Ă adj. v. arameean.

ARAMEEAN, -Ă, arameeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații semitice nomade care au trăit în Antichitate în Palestina, Siria și Mesopotamia; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține arameenilor (1), privitor la arameeni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de arameeni (1); arameică. [Pr.: -me-ean. – Var.: aramean, -ă adj.] – Din fr. araméen. corectat(ă)

aramean, ~ă [At: DEX² / P: ~me-an / Pl: ~eeni, ~eene / E: fr araméen] 1 smp Populații semitice nomade care trăiau în Antichitate în Palestina, Siria și Mesopotamia. 2-3 smf, a (Persoană) care aparținea populației arameenilor (1). 4 a Referitor la arameeni (2). 5 sf Arameică (1). modificată

ARAMEAN, -Ă, aremeeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populații semitice nomade care au trăit în antichitate în Palestina, Siria și Mesopotamia; (și la sg.) persoană care aparține uneia dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține arameenilor (1), privitor la arameeni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de arameeni (1); arameică. [Pr.: -me-an] – Din fr. araméen.

aramean, -ă adj. Arameic. (< fr. araméen, sem. aramaik)

arameeană (limbă) (-me-ea-) s. f., g.-d. art. arameenei

arameean (desp. -me-ean) adj. m., s. m., pl. arameeni (desp. -me-eni); adj. f., s. f. arameeană, pl. arameene

!arameean (-me-ean) adj. m., s. m., pl. arameeni (-me-eni); adj. f., s. f. arameeană, pl. arameene

aramean s. m., adj. m. (sil. -me-an-), pl. arameeni; f. sg. arameană, pl. arameene

arameană (limba) s. f. (sil. -me-a-), g.-d. art. arameenei