7 definiții pentru apelpisită


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, disperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.).

apelpisít, ~ă [At: ALECSANDRI, ap. HEM 1299 / Pl: ~iți, ~e / E: apelpisi] 1 a Adus la disperare. 2 a Scos din sărite. 3 smf, a (Persoană) care nu se mai poate controla. 4 a (Fig) Neobișnuit.

APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) (Om) deznădăjduit, desperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. „a deznădăjdui” < ngr.).

APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj. (învechit) Ajuns la marginile răbdării, exasperat, scos din sărite. Mița (apelpisită): Nu mai voi să știu de nimic. Să vie oricine... voi scandal... voi să mor! CARAGIALE, O. I 201. ♦ Smintit, nebun. ◊ (Substantivat) De-i face un pas mai mult, trag clopoțelul să vie slugile, și te leg butuc, ca pe un apelpisit. ALECSANDRI. T. 1280.

APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj. (Înv.) Deznădăjduit; scos din sărite, exasperat. ♦ (Adesea substantivat) Nebun. – Participiul lui apelpisi (ieșit din uz).

*apelpisít, -ă adj. și s. Fam. Desperat, turbat: umbla ca un apelpisit. Turbat, grozav, extraordinar: un vin apelpisit. Adv. Apelpisit de bun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apelpisít (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisíți; adj. f., s. f. apelpisítă, pl. apelpisíte

Intrare: apelpisită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apelpisi
  • apelpisita
plural
  • apelpisite
  • apelpisitele
genitiv-dativ singular
  • apelpisite
  • apelpisitei
plural
  • apelpisite
  • apelpisitelor
vocativ singular
  • apelpisi
  • apelpisito
plural
  • apelpisitelor

apelpisit, -ă apelpisit (2) apelpisită

etimologie:

  • apelpisi (învechit „a deznădăjdui” din limba neogreacă).
    surse: DEX '09 DEX '98