26 de definiții pentru amenința

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMENINȚÁ, ameninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”).

amenința [At: CORESI, ap. HEM 1046 / Pzi: ameninț / V: (înv) amânun~, ~nița, ~erința, (îvr) ~elința, amelița, melița, meliți, menința / E: lat *amminaciare < minaciae „amenințări”] 1 vt (Înv; îf melița) A provoca pe cineva prin mimică. 2 vt (Înv) A face (cu mâna) un gest poruncitor adresat cuiva. 3 vt (Înv) A pomeni. 4-5 vt, vi (Construit cu „asupră” sau „cătră”; instrumentul acțiunii este în acuzativ și este introdus de „cu”) A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau) pentru a obține ceva. 6 vt A constitui o primejdie pentru (cineva sau) ceva. corectat(ă)

AMENINȚÁ, améninț, vb. I. Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). 2. A face un gest de amenințare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”).

AMENINȚÁ, améninț, vb. I. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau de o completivă directă) 1. A manifesta față de cineva intenția de a-i face rău (de obicei cu scopul de a-l intimida sau de a obține ceva). [Arendașul] îi gonea, amenințîndu-i cu gardienii și cu jandarmii, ca să-și dea seama ei că aci... el are putere și mai mare. PAS, L. I 124. Ba încă m-a și amenințat că... are să poruncească să mă întindă la scară. CREANGĂ, A. 159. Ș-apoi se-ncrunta Și-i amenința Să-i puie de vii Chiar în temelii. ALECSANDRI, P. P. 187. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A face un gest de amenințare. Mă amenință cu bățul.Absol. Spunea ceva și amenința cu mîna. PAS, L. I 56. Îl auzi, Manole? a amenințat cu degetul duhul meu de groază. SADOVEANU, N. F. 7. Mihăilă Cu sabia-n mînă, Dac-așa vedea, Cu ea c-adia Și amenința. TEODORESCU, P. P. 36. ◊ Intranz. Dacă văzu... că nu este chip a scăpa cu față curată, se opri în loc, amenință asupra lor și să făcură stane de piatră. ISPIRESCU, L. 302. 3. A reprezenta sau a constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. Focarele de paludism amenință sănătatea locuitorilor din jurul bălților și mlaștinilor, În cea dintîi epocă a întemeierii principatelor... care coprinde tot secolul al XIV-lea (de la 1290 pînă la 1418) vedem tă aceste state se văzură mai întîi amenințate în naționalitate și existența lor politică. BĂLCESCU, O. II 12. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... Pe coperiș, mușchiul verde crescuse în voia cea bună, înlăuntru ploaia făcuse gropi, iar pereții umezi amenințau să cadă. DUNĂREANU, N. 16. 5. (Învechit; cu complement direct) A anunța, a vesti (o primejdie). În mînă-i buzduganul domnesc, care-n războaie Ca brațul care-l poartă în veci nu se îndoaie. Și pe deasupră-i steagul, amenințînd furtuna. ALECSANDRI, P. A. 145. Ca umbre fioroase Ce ies din întunerec o crimă-amenințînd. ALEXANDRESCU, P. 144.

AMENINȚÁ, améninț, vb. I. Tranz. 1. A manifesta față de cineva intenția de a-i face rău (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva). Ș-apoi se-ncrunta Și-i amanința Să-i puie de vii Chiar în temelii (ALECSANDRI). 2. A face un gest de amenințare. Spunea ceva și amenința cu mîna (PAS). 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. Bălțile neasanate amenință sănătatea locuitorilor. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... Pereții umezi amenințau să cadă (DUNĂREANU). 5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti (ceva). Umbre fioroase Ce ies din întunerec o crimă amenințând (ALEXANDRESCU). – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenințări”).

A AMENINȚÁ améninț tranz. 1) (ființe) A speria cu o pedeapsă printr-o vorbă sau printr-un gest (pentru a intimida sau pentru a obține ceva). 2) A avertiza cu un gest asupra eventualelor consecințe. 3) A pune în primejdie; a face să fie în primejdie. 4) A fi gata să...; a fi pe punctul de... 5) înv. A semnaliza prin sine însuși; a prevesti. /<lat. amminaciare

amenințà v. 1. a înfricoșa cu o pedeapsă; 2. a face semn de amenințare: amenință asupra lor și se făcură stane de piatră ISP.; 3. (galicism) a fi de temut: casa amenință să cază. [Lat. *ADMINACIARE, din MINACIAE, amenințări, de unde și forma secundară amerințà; sensul 3 după fr. menacer].

amerințà v. V. amenințà: umbre fioroase ce ies din întunerec o crimă amerințând GR. AL.

améninț (est) și -ínț (vest), a v. tr. (lat. *amminentiare saŭ *eminentiare, d. éminens, -éntis, part. luĭ eminére, a fi proeminent, minaciae, amenințărĭ; it. minaciare, pv. menasar, fr. menacer, sp. amenazar, pg. ameaçar). 1. Fac amenințărĭ: a amenința pe cineva cu sabia, cu moartea. 2. L. V. Mold. Menționez. 3. Fig. (după fr.) Îs aproape să, inspir teamă să nu: apele amenință să se reverse, casa amenință să cadă. 4. V. intr. Fac un semn orĭ gest de amenințare: bătrînu amenință cu toĭagu asupra lor. – Și -rinț. Vechĭ și azĭ Olt. amelínț. Vechĭ și menínț, „ameninț”, și (a)méliț, „ameninț” și „menționez”.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

amenința (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ameninț, 3 amenință; conj. prez. 1 sg. să ameninț, 3 să amenințe

amenința (a ~) vb., ind. prez. 3 amenință

amenințá vb., ind. prez. 1 sg. améninț, 3 sg. și pl. aménință

amenința (ind. prez. 1 sg. ameninț, 3 sg. și pl. amenință)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMENINȚÁ vb. 1. (prin Transilv.) a mănânțăla. (L-a ~ cu degetul.) 2. a pândi, (fig.) a paște. (Îl ~ o mare primejdie.) 3. a periclita, a primejdui. (Această situație îi ~ viața.)

AMENINȚA vb. 1. (prin Transilv.) a mănînțăla. (L-a ~ cu degetul.) 2. a pîndi, (fig.) a paște. (Îl ~ o mare primejdie.) 3. a periclita, a primejdui. (Această situație îi ~ viața.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amenințá (amenințát, amenințát), vb. – A arăta intenția de a face rău cuiva. – Var. (a)meni(n)ța, (a)meli(n)ța (înv.) La. *ammῑnaciāre, de la minaciae „amenințare” (Pușcariu 77; DAR; REW 5584); cf. it. minacciare (sicil. amminazzari), prov., cat. menassar, fr. menacer, sp. amenazar, port. ameaçar. După Philippide, Principii, 98, din lat. minitor „a amenința”. Der. amenințător, adj. (care amenință); amenințătură, s. f. (amenințare).

Intrare: amenința
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amenința
  • amenințare
  • amenințat
  • amenințatu‑
  • amenințând
  • amenințându‑
singular plural
  • amenință
  • amenințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ameninț
(să)
  • ameninț
  • amenințam
  • amenințai
  • amenințasem
a II-a (tu)
  • ameninți
(să)
  • ameninți
  • amenințai
  • amenințași
  • amenințaseși
a III-a (el, ea)
  • amenință
(să)
  • amenințe
  • amenința
  • amenință
  • amenințase
plural I (noi)
  • amenințăm
(să)
  • amenințăm
  • amenințam
  • amenințarăm
  • amenințaserăm
  • amenințasem
a II-a (voi)
  • amenințați
(să)
  • amenințați
  • amenințați
  • amenințarăți
  • amenințaserăți
  • amenințaseți
a III-a (ei, ele)
  • amenință
(să)
  • amenințe
  • amenințau
  • amenința
  • amenințaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amânunța
  • amânunțare
  • amânunțat
  • amânunțatu‑
  • amânunțând
  • amânunțându‑
singular plural
  • amânunță
  • amânunțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amânunț
(să)
  • amânunț
  • amânunțam
  • amânunțai
  • amânunțasem
a II-a (tu)
  • amânunți
(să)
  • amânunți
  • amânunțai
  • amânunțași
  • amânunțaseși
a III-a (el, ea)
  • amânunță
(să)
  • amânunțe
  • amânunța
  • amânunță
  • amânunțase
plural I (noi)
  • amânunțăm
(să)
  • amânunțăm
  • amânunțam
  • amânunțarăm
  • amânunțaserăm
  • amânunțasem
a II-a (voi)
  • amânunțați
(să)
  • amânunțați
  • amânunțați
  • amânunțarăți
  • amânunțaserăți
  • amânunțaseți
a III-a (ei, ele)
  • amânunță
(să)
  • amânunțe
  • amânunțau
  • amânunța
  • amânunțaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amelința
  • amelințare
  • amelințat
  • amelințatu‑
  • amelințând
  • amelințându‑
singular plural
  • amelință
  • amelințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amelinț
(să)
  • amelinț
  • amelințam
  • amelințai
  • amelințasem
a II-a (tu)
  • amelinți
(să)
  • amelinți
  • amelințai
  • amelințași
  • amelințaseși
a III-a (el, ea)
  • amelință
(să)
  • amelințe
  • amelința
  • amelință
  • amelințase
plural I (noi)
  • amelințăm
(să)
  • amelințăm
  • amelințam
  • amelințarăm
  • amelințaserăm
  • amelințasem
a II-a (voi)
  • amelințați
(să)
  • amelințați
  • amelințați
  • amelințarăți
  • amelințaserăți
  • amelințaseți
a III-a (ei, ele)
  • amelință
(să)
  • amelințe
  • amelințau
  • amelința
  • amelințaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amelița
  • amelițare
  • amelițat
  • amelițatu‑
  • amelițând
  • amelițându‑
singular plural
  • amelițea
  • amelițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amelițez
(să)
  • amelițez
  • amelițam
  • amelițai
  • amelițasem
a II-a (tu)
  • amelițezi
(să)
  • amelițezi
  • amelițai
  • amelițași
  • amelițaseși
a III-a (el, ea)
  • amelițea
(să)
  • amelițeze
  • amelița
  • ameliță
  • amelițase
plural I (noi)
  • amelițăm
(să)
  • amelițăm
  • amelițam
  • amelițarăm
  • amelițaserăm
  • amelițasem
a II-a (voi)
  • amelițați
(să)
  • amelițați
  • amelițați
  • amelițarăți
  • amelițaserăți
  • amelițaseți
a III-a (ei, ele)
  • amelițea
(să)
  • amelițeze
  • amelițau
  • amelița
  • amelițaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amenița
  • amenițare
  • amenițat
  • amenițatu‑
  • amenițând
  • amenițându‑
singular plural
  • ameniță
  • amenițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ameniț
(să)
  • ameniț
  • amenițam
  • amenițai
  • amenițasem
a II-a (tu)
  • ameniți
(să)
  • ameniți
  • amenițai
  • amenițași
  • amenițaseși
a III-a (el, ea)
  • ameniță
(să)
  • amenițe
  • amenița
  • ameniță
  • amenițase
plural I (noi)
  • amenițăm
(să)
  • amenițăm
  • amenițam
  • amenițarăm
  • amenițaserăm
  • amenițasem
a II-a (voi)
  • amenițați
(să)
  • amenițați
  • amenițați
  • amenițarăți
  • amenițaserăți
  • amenițaseți
a III-a (ei, ele)
  • ameniță
(să)
  • amenițe
  • amenițau
  • amenița
  • amenițaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amerința
  • amerințare
  • amerințat
  • amerințatu‑
  • amerințând
  • amerințându‑
singular plural
  • amerință
  • amerințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amerinț
(să)
  • amerinț
  • amerințam
  • amerințai
  • amerințasem
a II-a (tu)
  • amerinți
(să)
  • amerinți
  • amerințai
  • amerințași
  • amerințaseși
a III-a (el, ea)
  • amerință
(să)
  • amerințe
  • amerința
  • amerință
  • amerințase
plural I (noi)
  • amerințăm
(să)
  • amerințăm
  • amerințam
  • amerințarăm
  • amerințaserăm
  • amerințasem
a II-a (voi)
  • amerințați
(să)
  • amerințați
  • amerințați
  • amerințarăți
  • amerințaserăți
  • amerințaseți
a III-a (ei, ele)
  • amerință
(să)
  • amerințe
  • amerințau
  • amerința
  • amerințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amenința, amenințverb

  • 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Arendașul] îi gonea, amenințîndu-i cu gardienii și cu jandarmii, ca să-și dea seama ei că aci... el are putere și mai mare. PAS, L. I 124. DLRLC
    • format_quote Ba încă m-a și amenințat că... are să poruncească să mă întindă la scară. CREANGĂ, A. 159. DLRLC
    • format_quote Ș-apoi se-ncrunta Și-i amenința Să-i puie de vii Chiar în temelii. ALECSANDRI, P. P. 187. DLRLC
  • 2. A face un gest de amenințare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă amenință cu bățul. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Spunea ceva și amenința cu mîna. PAS, L. I 56. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Îl auzi, Manole? a amenințat cu degetul duhul meu de groază. SADOVEANU, N. F. 7. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Mihăilă Cu sabia-n mînă, Dac-așa vedea, Cu ea c-adia Și amenința. TEODORESCU, P. P. 36. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Dacă văzu... că nu este chip a scăpa cu față curată, se opri în loc, amenință asupra lor și să făcură stane de piatră. ISPIRESCU, L. 302. DLRLC
  • 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Focarele de paludism amenință sănătatea locuitorilor din jurul bălților și mlaștinilor. DLRLC
    • format_quote În cea dintîi epocă a întemeierii principatelor... care coprinde tot secolul al XIV-lea (de la 1290 pînă la 1418) vedem tă aceste state se văzură mai întîi amenințate în naționalitate și existența lor politică. BĂLCESCU, O. II 12. DLRLC
  • 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe coperiș, mușchiul verde crescuse în voia cea bună, înlăuntru ploaia făcuse gropi, iar pereții umezi amenințau să cadă. DUNĂREANU, N. 16. DLRLC
  • 5. rar A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În mînă-i buzduganul domnesc, care-n războaie Ca brațul care-l poartă în veci nu se îndoaie. Și pe deasupră-i steagul, amenințînd furtuna. ALECSANDRI, P. A. 145. DLRLC
    • format_quote Ca umbre fioroase Ce ies din întunerec o crimă-amenințînd. ALEXANDRESCU, P. 144. DLRLC
etimologie:
  • limba latină *amminaciare (din minaciae „amenințări”). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.