AMĂNUNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în cantități mici. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”.

amănunt, ~ă [At: CORESI, ap. HEM 1032 / V: ~ăru~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: a³ + mănunt] 1 sm (Îlav) În ~ (În mod) minuțios, conștiincios, observând chiar și cele mai mici și neînsemnate părți (detalii) ale unui lucru. 2 sn (Cmr; îlav) Cu (sau, înv, pre) ~ul Cu bucata. 3 sn Detaliu. 4 sn (Îe) A da ~e A intra în detalii. 5 sn (Îlav) (Cu) de-~ sau până în cele mai mici ~e sau în ~, în toate ~ele Minuțios. 6 a (Înv) Amănunțit².

AMĂNUNT, AMĂRUNT I. sbst. 1 În legătură cu prep. de, cu, ‡pre (cu care formează loc. adv.), ținînd seamă de părțile cele mai mărunte, de cele mai mici împrejurări, foarte migălos: ai luat satul de-a rîndul și casele de-amănuntul (MAR.); carile lucrurile acelor vremi pre amănuntul au scris (CANT.); a căutat cu de-~ul prin toate colțurile casei; le-a povestit toate în de-amănunt, una cîte una (SLV.); ți-era dragă lumea să privești la o grădină așa cu amănuntul căutată (ISP.) ¶ 2 ‡Fără prep.: tuturor amăruntul vedearea ce văzuseră spuseră (HASD.). II. AMĂNUNT (mai adesea pl. -te, ‼ -turi) sn. Împrejurările, particularitățile unui lucru, unei întîmplări luate în parte, una cîte una: luă aminte la toate amănunturile ce înconjura curtea (ISP.); a intra în ~e; a da prea multe ~e; a se pierde în ~e. III. adj. Amănunțit: în urma amănuntei analize ce am consacrat legendei (ODOB.) [a² + mănunt sau mărunt].

AMĂNUNT, -Ă, amănunți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau până în cele mai mici amănunte sau în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios. 2. Adj. (Înv.) Amănunțit². [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – A³ + mănunt „mărunt”.

AMĂNUNT¹, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. Amănuntele tehnice ale lui Culai erau făcute să bucure pe domnul inginer al nostru. SADOVEANU, N. F. 61. Mă îngrijesc de cel mai neînsemnat amănunt al îmbrăcăminții mele. SAHIA, N. 20. ◊ Loc. adj. și adv. (În opoziție cu angro, cu ridicata sau cu toptanul) Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. Desfacere cu amănuntul. Vînzare cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau pînă în cele mai mici amănunte sau în amănunt sau în toate amănuntele = pînă în cele mai mici detalii, amănunțit, minuțios. Porniseră să străbată țara din ținut în ținut, ca s-o cunoască prin văzul și prin auzul lor cu de-amănuntul. C. PETRESCU, R. DR. 35. Moșia... am cercetat-o cu de-amănuntul, în lung și în lat. ALECSANDRI, T. 796. – Pl. și: amănunturi (ISPIRESCU, L. 75). – Variantă: amărunt (COȘBUC, P. II 182, CREANGĂ, P. 264, ODOBESCU, S. I 185, NEGRUZZI, S. II 203) s. n.

AMĂNUNT¹, amănunte, s. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment. ◊ Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu. Comerț cu amănuntul. ◊ Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau pînă în cele mai mici amănunte sau în amănunt ori în toate amănuntele = pînă în cele mai mici detalii; minuțios. [Var.: (reg.) amărunt s. n.] – Din a³ + mănunt „mărunt”.

AMĂNUNT ~e n. Element neesențial dintr-un ansamblu; parte secundară a unui lucru; detaliu. ◊ (Cu) de ~ul în cele mai mici detalii. Cu ~ul cu bucata. /a + mănunt

amănunt n. V. amărunt.

amănúnt și amărúnt n., pl. e, vechĭ urĭ (a 4 și mănunt, mărunt). Parte măruntă, particularitate, detaliŭ: amănuntele lupteĭ, o veste fără nicĭ un amănunt, a da amănunte, a intra (saŭ a te perde) în amănunte. Cu amănuntu saŭ cu de-a mănuntu (maĭ exact de cît cu de amănuntu, ca și cu de-a sila), amănunțit, în detaliŭ: a povesti, a vinde cu de-a mănuntu. V. toptan și dibă.

amărunt sn vz amănunt

AMĂNUNȚIME, AMĂRUNȚIME sf. = AMĂNUNT II.: treptat, treptat, amănunțimile lucrurilor pier și rămîn numai siluete (BR.-VN.).

AMĂRUNT... 👉 AMĂNUNT...

AMĂRUNT, s. n. v. amănunt.

AMĂRUNT, s. n. v. amănunt¹.

amărunt adv. 1. cu amăruntul, în părți mici; 2. fig. în toate particularitățile: cu amăruntul toate, cum s’au întâmplat, i le a spus PANN ║ n. (sens modern, sub forma amănunt), parte măruntă, detaliu. [V. mărunt].

amărúnt, V. amănunt.

amănunt s. n., pl. amănunte

amănunt s. n., pl. amănunte

amănunt s. n., pl. amănunte

amănunt, -te.

cu de-amănuntul loc. adv.

AMĂNUNT s. detaliu, (rar) amănunțime. (Știe totul în ~.)

AMĂNUNT s. detaliu, (rar) amănunțime. (Știe totul în ~.)

amănunt (amănunte), s. n. – 1. (Înv.) Amănunțit, în detaliu (sens adv.) – 2. Detaliat (sens adj.). 3. Detaliu. – Var. amărunt, (cu der. săi). De la mărunt, cu a- caracteristic formelor adv. Uzul ca s. este modern, pentru cel adv. cf. it. a minuto. – Der. amănunți, vb. (a mărunți; a da amănunte); amănunțime, s. f. (detaliu).